Ce au decis magistrații în cazul botoșăneanului care vindea rachiu în penitenciar. Cine i-a stricat afacerea pe care o începuse după gratii
Florin Lucian T. a devenit, la doar câteva săptămâni după ce a ajuns după gratii, principalul producător clandestin de rachiu din închisoare. A fost, din păcate pentru el, “turnat” de un coleg de suferință și a ajuns în fața magistraților.
În vârstă de 29 de ani, bărbatul a ajuns la Penitenciarul Iași în noiembrie 2019. Și cum marmelada și fructele nu erau interzise, acesta a demarat o afacere ilegală. A început să facă rachiu care ajungea la ceilalți deținuți, în schimbul banilor.
Florin Lucian T., care execută o pedeapsă de patru ani pentru infracţiunea de tâlhărie, a primit numeroase comenzi, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă. Potrivit aloiasi.ro, vânduse deja tot rachiul şi se pregătea să mai bage la cazan încă nouă sticle cu borhot.
Din nefericire pentru el, un coleg aflat în stare de ebrietate le-a spus gardienilor care-i sursa de alcool. În aceste condiții, pe 25 decembrie, la ora 16.00, a avut loc un control. Florin Lucian T. a fost prins în flagrant, imediat după ce apucase să scoată sticlele de sub pat.
Borhotul i-a fost confiscat, iar el a ajuns la izolare pentru o perioadă de cinci zile. Nu pedeapsa l-a nemulţumit, ci faptul că a rămas fără marfă, motiv pentru care a încercat să-i “ardă” pe gardieni.
Borhotul ar fi avut destinație sanitară
Astfel că, pe 13 ianuarie, s-a prezentat în faţa judecătorului de supraveghere. A susținut că i s-a confiscat abuziv borhotul. Nu a avut câștig de cauză, dar a contestat decizia în instanță. Ajuns în fața magistraţilor de la Judecătoria Iaşi, Florin T., originar din Botoșani, a precizat că alcoolul era produs pentru dezinfectare, în niciun caz pentru consum.
Și că, de fapt, în celula lui nu era 20 de litri, ci doar 15. Din care, jumătate ar fi aparținut unui coleg de celulă, care i-ar fi promis 20 pachete de ţigări, dacă ia fapta asupra lui. În contestație, deținutul a mai scris că asupra lui nu s-a găsit niciun mililitru de rachiu, ci doar borhotul, care oricum avea destinație sanitară. Motiv pentru care a cerut ca zilele petrecute la izolare să i se scadă din pedeapsă.
Sentința a venit la finalul săptămânii trecute. Florin T. nu a avut câștig de cauză pentru că era recidivist. Mai are două sancțiuni pentru fapte similare.