Ce ar fi trebuit sa fie politicienii?
Diferente. Adrian Nastase era sortit carierei de economist iar Dan Matei Agathon putea fi un bun inginer Unii dintre politicienii Romaniei si-au „frant” destinul si fac altceva decat ce le era scris in astre. Potrivit parapsihologilor, cei care nu-si descopera si nu-si urmeaza menirea data de karma vor avea de suferit si-i vor face si pe altii sa sufere. ALEX MIHAIESCU Nina Petre, o „detectiva psihica” sau, mai exact, un parapsiholog din Brasov, sustine ca a descoperit adevarata menire a numeroase VIP-uri din Romania, inclusiv din zona politicului. Pe pagina personala de internet investigatoarea paranormala arunca o veste-bomba, primita din alte sfere: unii dintre cei mai cunoscuti politicieni romani si-au ratat cariera, alegand sa faca politica, desi erau destinati spiritual altor profesii.
Inginerie in loc de palmieri
De pilda, fostului premier Adrian Nastase (PSD) i-ar fi fost predestinata profesia de economist, pesedistul avand inclinatii evidente spre aceasta sfera. Analizand karma subiectilor, detectivul este de parere ca presedintelui Traian Basescu i-ar fi stat manusa tot haina economistului. De asemenea, sefului PRM Vadim Tudor i-ar fi fost scris sa devina medic, „Tribunul” incapatanandu-se sa se faca politician. Declinul PRM poate fi pus, astfel, pe seama ratarii menirii karmice a liderului sau, risc pe care Vadim se pare ca l-a ignorat total. La randul sau, fostul ministru al Turismului, Dan Matei Agaton (PSD), trebuia sa fie inginer. Demnitarul s-a remarcat prin promovarea lui Dracula ca brand de tara, fiind politicianul care a adus palmierii pe litoralul Marii Negre. Pe de alta parte, senatorul Anghel Iordanescu (PSD, fostul selectioner al nationalei, ar fi fost mai nimerit sa antreneze gimnastele, sustine parapsihologul Nina Petre. Ea precizeaza ca Madalin Voicu trebuia sa fie pianist, Nicolae Vacaroiu – jurist, iar Valeriu Stoica – procuror.