Ce amenzi riscă locatarii care întind rufele pe balcon. Anunțul făcut de autorități

Publicat: 07/04/2021 | 11:50
Ce amenzi riscă locatarii care întind rufele pe balcon. Anunțul făcut de autorități

Rufele agățate la fereastră sau în afara balconului tind să devină o amintire. Cel puțin în municipiul Constanța, unde Primăria a aprobat un nou regulament.

Potrivit acestuia, agățatul rufelor la balcon și spălatul covoarelor pe stradă este cu desăvârșire interzis. Anunțul nu a fost primit deloc bine de locuitorii din oraș, care stau la bloc.

Cei care nu respectă noul regulament riscă amenzi care pot ajunge și până la 2.500 de lei.

Eu am avut sârmă și mi-a dat-o jos, că nu știu cine din bloc m-a reclamat„, spune o localnică.

Sunt prevăzute amenzi pentru toate contravențiile ce fac parte din acest regulament. Sunt amenzi diferențiate între persoane fizice și persoane juridice iar ele se situează de la câteva sute de lei până la 2.500 de lei, cea mai mare amendă„, a spus Alin Vintilă, purtător de cuvânt Primăria Constanța.

Primăria a luat această decizie în speranța că va schimba înfățișarea blocurilor, mai ales că, în special vara, Constanța este luată cu asalt de turiști.

Rufele pe balcon, interzise și în Timișoara

O decizie identică a fost luată și în Timișoara, dar în 2017. Și în orașul de pe Bega uscatul rufelor în balcoanele deschise şi în fața blocului a fost interzis. Cine nu a respectat regula, a fost amendat.

Fiecare îşi usucă aşa hainele, la geam că n-avem unde. Am auzit de amenzi, dar n-am ce face”, a precizat un locatar la momentul respectiv.

De asemenea, autoritățile au decis să-i amendeze şi pe cei care bat covoarele în spatele blocului ori scutură diverse lucruri pe fereastră. “Se acţionează de regulă de către Poliţia Locală, pe baza sesizărilor cetăţenilor. Când cetăţenii fac sesizări, poliţia descinde la faţa locului”, spunea Nicolae Robu, primar al municipiului Timișoara în 2017.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult