Dacă până acum 1 mai era considerat debutul sezonului turistic la mare şi foarte mulţi români se înghesuiau în staţiuni cu ocazia minivacanţei oferite de stat, anul acesta nu se poate vorbi despre mers la plajă, iar cei care încalcă regulile pot primi o amendă drastică.
România se află în stare de urgenţă din cauza pandemiei de coronavirus până în data de 15 mai, ceea ce înseamnă că restricţiile de circulaţie rămân în vigoare. Românii sunt obligaţi prin ordonanţe militare să respecte normele de distanţare socială şi izolare, să evite deplasările inutile şi să stea cât mai mult timp posibil în casă.
Aşadar, cei care credeau că pot să meargă de 1 mai cu gaşca pe plajă fără probleme vor avea parte de surprize neplăcute dacă încearcă asta. Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare pornesc de la 2.000 de lei şi pot ajunge chiar şi la 20.000 de lei.
“Măsurile de distanțare și măsurile care le-am luat până acum rămân valide. Rugămintea către populație de 1 mai este să evite să-și planifice ieșiri și să respecte regulile care au fost și pe durata Paștelui, chiar mai bine decât le-au respectat pe durata Paștelui”, spunea Raed Arafat, în urmă cu o săptămână.
Pandemia de coronavirus pune sub semnul întrebării sezonul estival de anul acesta şi deocamdată nu este clar în ce măsură îşi pot face românii vacanţele programate în această vară.
Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, doctorul Alexandru Rafila, a spus că nu poate face, încă, o recomandare cu privire la ce se va întâmpla în iulie sau august. El a mai precizat că va fi o problemă cu restaurantele, barurile sau alte localuri, care nu vor mai putea funcţiona în condiţiile care erau valabile până la începutul pandemiei.
Nici Raed Arafat nu a putut să dea un răspuns clar românilor care se întreabă dacă pot pleca în vacanţe în această vară, el afirmând că este prea devreme să vorbim de acest lucru acum şi că trebuie să vedem cum va evolua epidemia.
Unele ţări, printre care şi Grecia, au luat în calcul ideea de a permite turiştilor să vină în staţiuni pe baza unor „paşapoarte de imunitate” sau „certificate fără risc”, prin care să se ateste că turistul şi-a făcut test de coronavirus şi i-a ieşit negativ. OMS s-a pronunţat împotriva acestei idei.