Ce alimente poţi cumpăra cu cardul social în 2023
Vouchere sociale reprezintă un ajutor de la stat pentru 2,5 milioane de români. Aceştia primesc pe cardul nominal câte 250 de lei, pe care îi pot folosi pentru a achiziţiona o categorie de alimente.
Tichetele au început să fie distribuite din vara anului trecut şi lista magazinelor care acceptă plata cu astfel de carduri s-a mărit, de-a lungul timpului. Acestea sunt oferite o dată la două luni, până la finalul anului şi nu este nevoie să demaraţi vreo procedură anume pentru a le primi. Ministerul Muncii vă va livra prin Poşta Română, fără să fie nevoie să faceţi dosare, ca în cazul ajutoarelor sociale.
Lista alimentelor pe care le poţi cumpăra cu cardul social
Cardurile vin întotdeauna cu o scrisoare în care sunt trecute instrucţiunile de utilizare, alături de codul PIN, precum şi alte detalii despre operatorii economici parteneri, unde le puteţi utiliza. Există în plicul pe care îl veţi primi prin poştă inclusiv un număr de telefon pentru cazurile când întâmpinaţi probleme şi aveţi nevoie de ajutor.
Prin intermediul tichetelor sociale veţi putea achiziţiona mese calde sau alimente, în valoare de 250 de lei, precum: ulei, făină, cafea, mălai, bulion, cartofi, apă plată, apă minerală, mazăre, carne tocată, piept de pui, ceapă, cartofi, cârnaţi, brânză de vaci, caşcaval, şuncă, salam, castraveţi, roşii, lapte, peşte, ton la conservă, diverse fructe la conservă.
Care sunt beneficiarii cardurilor sociale pentru alimente?
După cum am menţionat anterior, nu este necesar să vă atestaţi dreptul de a primi aceste tichete pentru alimente. Ministerul se ocupă de verificări şi le trimite prin poştă. Numai că există doar anumite categorii de români care sunt incluşi în program, după cum urmează:
- pensionarii cu venituri lunare mai mici sau egale cu 1.500 de lei;
- persoanele care au fost încadrate în grade de handicap grave, accentuate sau medii, ale căror venituri nete lunare nu depăşesc suma de 1.500 de lei;
- familiile cu cel puţin 2 copii aflaţi în întreţinere, cu venituri nete lunare pe membru de familie de maximum 600 de lei;
- familiile cu un singur părinte, ale cărui venituri nu trebuie să depăşească suma de 600 de lei;
- familiile care primesc ajutor social de la stat;
- persoanele fără adăpost.
Lista Ministerului Muncii se actualizează constant, pe baza criteriilor de eligibilitate, privind venitul maxim lunar. Aceasta poate primi modificări lună de lună, ceea ce înseamnă că vor fi considerate şi alte persoane eligibile sau altele nu vor mai primi tichetele pentru alimente, dacă depăşesc venitul mediul lunar stabilit.