Ce a putut să facă Florin Salam de frica Duduienilor. Manelistului îi este frică să își facă meseria
Florin Salam nu mai scapă de blestemul Duduienilor. El se judecă, în prezent, cu celebrul clan interlop, iar apropiații spun că manelistului îi este foarte frică să cânte la petreceri private.
Surse din anturajul lui Florin Salam au declarat recent celor de la WoWbiz.ro că intepretul a început să nu mai apară la evenimentele programate. Ultimul dintre ele a avut loc în weekendul trecut.
„Florin Salam le-a explicat celor care l-au plătit să cânte că are niște probleme. Mai exact, că a fost amenințat de niște interlopi că vor veni peste el, dacă cântă la petrecere, și vor face dezastru. A decis să nu îi pună în pericol pe cei de la paranghelie și să nu se expună.
Așa că a trimis banii înapoi din arvuna pe care o încasase. Din ce am înțeles, e vorba de câțiva asociați de-ai Duduienilor, sunt supărați că Florin Salam i-a turnat la Poliție pentru că l-au șantajat și acum sunt deciși să se răzbune, să nu îl mai lase să cânte pe niciunde”.
Amenințat cu taxa de protecție
În același timp, parese că Duduienii i-ar fi cerut taxă de protecție iar Florin Salam nu a plătit-o. „A decis, atunci, să renunțe, probabil că nu va cânta o perioadă prin București sau prin apropiere. Oricum, el avea destul de multe evenimente și prin străinătate, așa că se va axa pe cântările de afară, o perioadă, până se vor liniști apele pe aici”, a mai spus sursa citată.