Ce a primit o femeie, după ce a comandat rochia de seară din imagine, de pe internet
O femeie a dat comandă pe internet și a crezut că va putea purta o rochie superbă, aurie, ce părea creată de un designer foarte talentat. Însă, a avut parte de o surpriză foarte neplăcută. Atunci când a ajuns coletul și-a dat seama că nu este deloc ceea ce ea aștepta!
Anita Mwiruki, o tânără în vârstă de 30 de ani din Seattle, Washington a luat o țeapă de zile mari în urma unei comenzi făcute pe internet. Aceasta a cumpărat de la un magazin online o rochie metalică, aurie, pe care a plătit 79,98 de dolari. Comanda a fost plasată în data de 10 septembrie și a ajuns abia pe 30 noiembrie.
Citește și: SCANDAL URIAȘ DUPĂ O CAMPANIE ZARA. FIRMA DE ÎMBRĂCĂMINTE E ACUZATĂ CĂ “SE FOLOSEȘTE DE GENOCIDUL DIN GAZA”
Fiind blogger de modă, tânăra își ține cei aproape 200.000 de urmăritori la curent cu astfel de achiziții. Așadar, a postat pe TikTok un filmuleț și cu această comandă. Oamenii au rămas uimiți atunci când au văzut ce a primit, de fapt, Anita. Imaginile au stârnit o mulțime de reacții. Peste 600.000 de persoane au urmărit videoclipul postat de ea.
Ce a primit femeia, în urma comenzii de pe internet
Anita Mwiruki a avut parte de o țeapă de zile mari, după ce a comandat rochia de mai sus. Atunci când a ajuns coletul, și-a dat seama că articolul vestimentar nu seamănă deloc cu originalul și s-a enervat la maximum. Tânăra se simte înșelată de magazinul online pentru că a primit cu totul altceva față de ce credea.
„Nu mai comand niciodată de la ei. Ce fel de magazin este acesta? Vreau o rambursare și au închis. Câți alți oameni sunt înșelați? Câte alte articole vestimentare de la alți designeri fură?”, a spus Anita revoltată, potrivit New York Post.
Tânăra din Statele Unite ale Americii a fost foarte dezamăgită de magazinul online și a făcut publică situația prin care a trecut. Aceasta a făcut un filmuleț în care a arătat rochia pe care a primit-o și a explicat cum a ajuns să fie înșelată în urma comenzii făcute pe internet.
„Am văzut această rochie și scria «precomandă». În creierul meu, când aud și văd «precomandă», mă gândesc că își vor face timp pentru acest articol. Aștept. Lucrurile bune vin la cei care așteaptă. Acum, după aproximativ o lună, am trimis un e-mail de genul «Hei, ce se întâmplă?».” , a povestit Anita, pe TikTok.
Mai apoi, tânăra le-a arătat urmăritorilor săi că în urma acelui mail trimis, a primit un răspuns de la echipa de asistență a magazinului online în care i s-a spus că este apreciată răbdarea ei, iar rochia va ajunge în 2-3 săptămâni. Într-un final, rochia a ajuns, după aproximativ o lună și jumătate, însă nu era deloc așa cum se aștepta.
Ulterior, compania a reacționat, spunând pentru The Post că echipa de inspecție a trimis, din greșeală, în depozit acest lot care nu se ridică la standardele lor riguroase în loc să îl elimine. Reprezentanții au transmis că au luat măsuri imediat, iar produsul a fost scos de pe platformele online.
Citește și: GAFĂ URIAȘĂ LA CASA REGALĂ BRITANICĂ. L-AU LĂSAT PE MICUL PRINȚ FĂRĂ UN DEGET CHIAR ÎN POZA DE CRĂCIUN