Ce a postat Narcisa la două luni de la moartea lui Mădălin Păduran. Detaliul care a atras atenția tuturor
Au trecut aproape două luni de când Mădălin Paul Păduran s-a stins din viață. Tânărul de 23 de ani a murit într-un cumplit accident rutier, pe o șosea din județul Olt, în timp ce gonea cu mașina după presupusul amant al iubitei lui. Acum, familia îl plânge în continuare pe Mădălin și la fel pare să facă și Narcisa, fosta iubită a tânărului mort. Deși aceasta a renunțat la doliu și se afișează zâmbitoare pe rețelele sociale, gândul ei pare să fie în continuare la cel care s-a stins din viață.
Tragedia în care un tânăr de 23 de ani a murit pe o șosea din Olt a cutremurat multă lume. Mădălin Paul Păduran s-a stins din viață la vârsta de doar 23 de ani, după ce mașina în care se afla s-a izbit violent de un pom. În momentul tragediei, tânărul conducea cu o viteză de peste 200 km/h și se afla într-o „cursă de urmărire”, încercând să prindă din urmă mașina în care s-ar fi aflat iubita lui și presupusul amant al acesteia.
(CITEȘTE ȘI: MESAJUL BIZAR DE PE CRUCEA LUI MĂDĂLIN PĂDURAN. CUVINTELE SCRISE N-AU FOST ALESE ÎNTÂMPLĂTOR)
„Aș vrea durerea să dispară”
După accidentul în care Mădălin și-a pierdut viața, Narcisa a fost acuzată că poartă toată vina, având în vedere că se credea că și-ar fi înșelat iubitul. Însă, fata s-a apărat și susține că nu se mai afla într-o relație cu tânărul deja de ceva timp. Deși a participat la înmormântarea celui care i-a fost iubit, Narcisa nu a fost văzută la pomenirea de 40 de zile a băiatului, fapt ce i-a adus, din nou, multe critici.
Însă, deși nu a participat la pomenire, Narcisa pare că nu a uitat de Mădălin, iar cele mai recente postări din mediul online ale acesteia stau drept dovadă a acestui fapt. Într-o postare recentă, tânăra a atras atenția urmăritorilor săi printr-o fotografie postată în secțiunea InstaStory. Mai exact, Narcisa s-a afișat zâmbitoare și se pare că ar fi renunțat la doliu.
Dar, deși a renunțat la doliu, Narcisa pare că nu a uitat de Mădălin. Aceasta a însoțit fotografia postată de o melodie tristă, de dragoste. Iar versurile piesei sunt unele cât se poate de grăitoare.
„Și timpul zboară, dar mă omoară. Aș vrea durerea să dispară. Pentru tine și munții îi mutam, pe tine contam”, este mesajul transmis de Narcisa prin intermediul melodiei.
De asemenea, un alt detaliu interesant a atras atenția în postarea Narcisei. Mai exact, pe fundal, în camera tinerei se poate observa și o fotografie în care ea apare alături de Mădălin. Se pare că Narcisa păstrează vie amintire fostului iubitului și nu se poate despărți de fotografia de pe noptieră.