Ce a pățit un șofer român de TIR în Franța. Incredibil ce a descoperit următoarea dimineață
Un șofer român de TIR a spus pățania unui coleg din Suceava pe rețelele de socializare. Bărbatul a observat că suceveanul stătea într-o parcare din Franța și nu putea să-și pornească vehiculul. Ce i-a povestit depășește orice așteptare!
Viața de șofer de TIR pare să nu fie deloc atât de simplă, mai ales pentru unii. Zilele acestea, un bărbat a povestit că l-a găsit pe un coleg cu numere de Suceava într-o parcare de pe drumul A 39 din Franța. Respectivul dormise pentru câteva ore, iar când s-a trezit, nu a putut să mai pornească.
(CITEȘTE ȘI: Ce a pățit un șofer de TIR român care a parcat lângă doi ucraineni la Berlin: „Mi s-a făcut pielea de găină”)
De necrezut! Ce a pățit șoferul de TIR pe un drum din Franța
Potrivit spuselor celui care a venit să-l ajute, un sucevean a luat o pauză și s-a odihnit câteva ore. Următoarea dimineață, s-a trezit că hoții i-au furat aproape 1.4000 de litri de motorină din cele două rezervoare. Cum a fost posibil așa ceva? Explicația ar fi că tâlharii ar fi folosit o bormașină electrică, cu carotă, cu care au găurit cele două rezervoare. Cel mai probabil, cu ajutorul unei pompe electrice, au extras litri de motorină. Se pare hoții au fost pe grabă, din moment ce parcarea era plină de combustibil.
„Mai dormiți pe Franța. Asta înseamnă să faci pauză noaptea pe Franța. Cine zice că e ușoară meseria de șofer și sigură și frumoasă, uite, treci și prin lucruri din astea. Și nu a dormit colegul nici în capătul parcării, undeva pe la jumătate a dormit”, a comentat colegul șoferului din Suceava care s-a trezit fără combustibil, pe drumul din Franța.