Diferențe uriașe la rezultate după contestații. În această situaţie se află un elev din județul Prahova, care după depunerea contestației a primit o notă cu patru puncte mai mare față de cea afișată inițial, la proba de Limba și literatura română. A început instant ancheta.
Un absolvent al clasei a VIII-a al Școlii Gimnaziale din satul Măneciu Pământeni, comuna Măneciu, județul Prahova, a depus contestație după afișarea inițială a notelor de la Evaluarea Națională. Tânărul a avut parte de o mare surpriză în momentul în care a primit un calificativ mult mai mare.
În primă instanță, comisia de corectare i-a notat lucrarea la Limba română cu 5.50, iar după recorectarea lucrării a fost notat cu nota 9.25.
La matematică elevul din județul Prahova obținuse nota 9.35, iar acum media de admitere la liceu a acestuia a crescut considerabil, de la 7.42 până la 9.30, conform jurnaliștilor de la observatorulph.ro.
Pentru că diferența dintre note a fost una extraordinar de mare, Ministerul Educației va declanșa o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de această situație.
Joi dimineață, elevii care au absolvit clasa a opta au aflat ce note au primit la Limba și Literatura Română și la Matematică. Media aritmetică a celor două probe contează în proporție de 80% pentru admiterea tinerilor la liceu. Restul de 20% este reprezentat de media din clasele V-VIII.
După cum notele de la Evaluarea Națională contează atât de mult în alegerea unui liceu, părinții, nemulțumiți de rezultate, acuză corectorii. Ca urmare, Facebook a devenit un „zid al plângerii” pentru aceștia.
„Sunt profesor de Limba și literatura româna! Îmi pare tare rău de faptul ca ai mei colegi și-au bătut joc de sufletele copiilor! Copii foarte buni au fost subevaluați ! Păcat! Urât! Nu am fost la corectat având copil clasa aVIII a dar nu mă așteptam la atâta bătaie de joc ! Păcat!”, a scris o utilizatoare de Facebook.
Nu doar părinții sunt nefericiți, ci și absolvenții de gimnaziu. Mulți dintre ei au anunțat deja că vor face contestații.
„Nu. La română s-a scăzut excesiv. Am făcut corectarea pe barem și mi-a ieșit 9,10, iar acum să aflu că nota este mai mică cu 2 puncte”, scrie o elevă.
„Profesorii de română exagerează la corectarea compunerilor,sunt foarte subiectivi! Câte ore de compunere au la nivelul claselor? Compunerile sunt destul de grele”, a spus un elev.