Ce a pățit tânărul din imagine după ce a fost prins de polițiști fără declarația pe proprie răspundere. Cum a scăpat fără amendă
Filtrele organizate de polițiști pentru verificarea cetățenilor care ies din locuințe, în timpul stării de urgență decretate pe teritoriul României, au dus de multe ori la sancționarea cu amenzi consistente a celor care nu și-au completat, conform legii, declarațiile pe propria răspundere.
Au apărut și numeroase semne de întrebarea referitoare la amenzile date într-un număr considerat prea mare de către oamenii legii, însă prevederile ordonanțelor militare sunt foarte clare și trebuie respectate. Un tânăr din Iași a fost abordat de polițiști și, așa cum scrie chiar el, a recunoscut în fața acestora că nu a avea declarația completată. Mai mult, nu purta nici centura de siguranță. A motivat că se află ”în abatere” fiindcă traseul parcurs este prea scurt, iar apoi a urmat o conversație neașteptată, expusă în mediul online.
“Am fost oprit in trafic… Recunosc… nu aveam declaratia scrisa si nici centura de siguranta nu o purtam deoarece traseul era foarte scurt… de acasa pana la benzinarie. In momentul in care am fost oprit mi s-a cerut declaratia… urmand o conversatie.
Polițist – Buna ziua, numele meu este…
Eu – Buna ziua, va prezint documentele imediat.
Polițist – De ce nu aveti declaratie?
Eu – Deoarece am considerat ca traseul este scurt si…”, este prima parte a mesajului postat de tânăr.
”Vă rugăm frumos să…”
Spre suprinderea tânărului, polițistul respectiv nu s-a grăbit să îl amendeze, recomandându-i să semneze pe loc declarația pe propria răspundere. Și asta pentru a nu fi amendat la următoarea oprire. Întrebând – în glumă, după cum a specificat – de ce nu a fost amendat, i s-a răspuns că polițiștii nu se află pe stradă doar pentru a da amenzi, ci pentru… a atenționa ”o neatenție care poate avea urmări în viitor”.
”Polițist – Va rugam frumos sa completati declaratia acum, deoarece nu dorim sa fiti pus in postura de a pierde timp si o eventuala amenda la o urmatoare oprire.
Eu – Imi permit sa va intreb… De ce nu ma sanctionati acum cu amenda? (intrebare pusa intr-un spirit de gluma)
Polițist – Deoarece noi nu suntem aici doar pentru a sanctiona, noi suntem aici in primul rand pentru a atentiona o neatentie care poate avea urmari in viitor. Si va rog frumos sa purtati centura de siguranta chiar daca mergeti cu viteza mica deoarece mereu o sa existe cineva care merge cu viteza mai mare…
Eu – Am zambit sincer.
Concluzia mea … Este atat de simplu sa fim oameni… nu suntem aici pentru a ne face rau unul altuia … Pur si simplu se poate. Trebuie doar sa Vrei!“, este mesajul postat de tânărul respectiv pe pagina de socializare.
(VEZI ȘI AICI: UN TÂNĂR DIN BUCUREȘTI A SUNAT LA O PROSTITUATĂ! CUM PROCEDEAZĂ TÂNARA PE TIMP DE PANDEMIE)