Încă ne aflăm în pandemie de coronavirus, așa că regulile sunt reguli. Masca de protecție trebuie purtată, obligatoriu, în continuare în spațiile închise și în mijloacele de transport în comun, însă ceea ce avea să pățească o tânără în trenul București-Constanța întrece orice imaginație.
O tânără s-a confruntat cu o situație cel puțin bizară, în trenul București-Constanța. Pentru că se afla singură în compartiment, aceasta s-a gândit că nu are sens să poarte masca de protecție, însă lucrurile s-au schimbat atunci când a venit un jandarm în compartimentul în care călătorea ea.
Omul legii a obligat-o să poarte mască, deși se afla singură în compartiment, iat întreaga poveste a relatat-o tânăra, pe contul ei de Facebook.
„Trenul București – Constanta a fost suplimentat cu vagoane datorită cererii mari. Măsura a funcționat având in vedere ca sunt singura intr-un compartiment, ca pe vremuri. Intra un jandarm si îmi explica ca, deși e absurd sa îmi pun masca intr-un spațiu închis in care ma aflu doar eu, sunt obligată. Ce sa faci, ordinul e ordin și legea e lege. acuma na, a fost drăguț” a povestit tânăra cu pricina, pe rețeaua de socializare.
Subiectul măștii de protecție pe care elevii trebuie să o poarte pe toată durata orelor de curs a fost îndelung dezbătut în ultimul timp. Astfel, a apărut întrebarea ce se întâmplă cu un elev care nu poate se mai poarte masca.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a încercat să explice ce se va întâmpla cu elevii care vor simți nevoia să își dea masca jos, având în vedere perioada lungă de timp pe care aceștia vor fi obligați să o poarte zilnic.
„Aceasta este o situație particulară și fiecare cadru didactic care va fi în sala de curs va trebui să ia o decizie în momentul respectiv.
Dacă un copil va solicita să își scoată masca, poate să meargă afară, în spațiul curții școlii și acolo să își scoată masca. Profesorul decide, dacă este un moment în care copilul nu mai poate să își țină masca respectivă”, a declarat Monica Anisie.