Ce a păţit o tânără din Bucureşti, care a fost „prinsă” de controlor că nu şi-a validat biletul. Ce se întâmplase, de fapt
O tânără din București a avut parte de o experiență neplăcută în momentul în care a ales să circule cu un mijloc de transport în comun. Controlorul nu a iertat-o, însă, adevărata poveste a ieșit la iveală la scurt timp după.
Există persoane care optează să se urce în autobuzele din București fără să își achiziționeze un bilet din diferite motive, sperând că nu vor fi prinse de controlori. Totuși, din ce în ce mai mulți angajați ai STB au început să circule pe cele mai populate rute și să îi taxeze drastic pe cei care nu respectă regulile.
VEZI ȘI: Cât este amenda STB în 2023. Pentru ce fapte pot fi sancționați călătorii
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a fost prinsă de controlorul de la STB
Problemele pentru tânăra bucureșteancă au apărut pe data de 21 februarie, după cum susține chiar aceasta. Se pare că s-a urcat într-un autobuz, iar aparatul de validare a legitimațiilor de călătorie era blocat. Chiar în momentul în care a încercat să își achiziționeze un bilet trimițând un sms, controlorul a apărut și a amendat-o cu 80 de lei.
Revolta tinerei a pornit de la faptul că deși deținea un titlu de călătorie valabil, pe care a încercat să îl valideze, a fost amendată. Ba mai mult decât atât, femeia a mărturisit că persoana care a amendat-o a încercat să folosească aparatul, însă nu a reușit, dar asta nu a scutit-o pe tânără de plata unei sume de bani.
„Astăzi, din nefericire, am ales să călătoresc cu STB. Urc, încerc să plătesc cu cardul, nu merge. Eram cu încă două prietene, la fel, nu merge. Ne așezăm să ne luăm bilet prin sms, când apare o doamnă, “legitimați-vă, amendă”. I-am explicat situația și nu a vrut să mă asculte, a încercat chiar ea, ce să vezi, nu a mers.
Amendă 80 de lei pentru 3 lei cu care urma să îmi iau bilet. M-a îmbrâncit și amenințat că va chema poliția. Trebuia să aștept să o cheme. Doamna nu avea legitimație și blocase și validatorul! Ireal! Ne întrebăm de ce suntem la coadă Europei!”, a povestit femeia pe un grup de Facebook.