O poveste de viață halucinantă a fost postată în mediul online, iar internauții au citit-o cu aviditate. O învățătoare din Craiova a avut parte de o experiență care, în ultimă instanță, s-a dovedit a fi tragică pentru ea. Respectiva învățătoare avusese un elev, cu mulți ani în urmă – Nuțu – pe care îl certa în fiecare zi pentru că era neastâmpărat. Încerca să îl facă pe acesta să conștientizeze că trebuie să își asume unele responsabilități în viață, numai că Nuțu rămânea tot același copil teribilist, neobrăzat și prost crescut.
Nuțu a fost mutat de mama sa la o altă școală – în Brașov – după ce a aflat că Nuțu avea un comportament lamentabil, iar elevul și învățătoarea din Craiova și-au continuat viața în orașe diferite. Dar viața oferă surprize nebănuite exact atunci când te aștepți mai puțin…
”O învăţătoare din Craiova obişnuia să îl certe în fiecare zi pe Nuţu, elevul neastâmpărat din ultima bancă. Îi atrăgea atenţia mereu şi mereu că nu e bine să te porţi urât, să înjuri, să îţi jigneşti colegii şi învăţătoarea, dar mai ales că e rău să nu înveţi şi să te mulţumeşti cu notele cele mai mici din clasă. Însă Nuţu continua să se joace în ore, să alerge în pauze, să deranjeze orele şi să fie, într-un cuvânt, o pacoste pentru învăţătoarea lui. Când, în cele din urmă, mama lui Nuţu a ajuns la şcoală, la şedinţa cu părinţii, învăţătoarea i-a spus în faţa tuturor celorlalţi părinţi, că băiatul ei este cel mai neobrăzat, prost crescut, murdar şi idiot copil pe care l-a văzut în întreaga ei carieră. I-a spus mamei că Nuţu reprezintă tot ce poate fi mai rău şi mai dezagreabil la un elev. Şocată să audă astfel de lucruri de la şcoală, mama lui Nuţu l-a mutat imediat din şcoală. S-au mutat şi din oraş, iar ulterior l-a înscris pe Nuţu la o şcoală din Braşov. ”, scrie internauta în mediul online, iar povestea sa devine din ce în în ce mai interesantă.
Operația a fost un succes, iar învățătoarea – după ce și-a revenit, în salonul de terapie intensivă – a deschis ochii și l-a văzut pe doctorul care o operase. Însă, doar câteva secunde mai târziu, învățătoarea a murit. Motivul este unul cu adevărat halucinant.
”15 ani mai târziu, învăţătoarea din Craiova a suferit o serie de două infarcte miocardice, fiind la un pas de moarte. Medicii au sfătuit-o să apeleze la o procedură chirurgicală foarte specială, care putea fi efectuată numai de un singur medic în România, la Spitalul Municipal din Braşov. Fiind singura şansă de a supravieţui, învăţătoarea s-a înscris pentru operaţieA fost transportată la Braşov, iar operaţia a fost o reuşită. Aflată în salonul de terapie intensivă, după procedura chirurgicală care durase mai mult de şase ore, învăţătoarea a deschis ochii şi a văzut, pentru prima dată, chipul tânărului doctor care o operase şi care îi zâmbea. Câteva secunde mai târziu, privirea i s-a înceţoşat, chipul i s-a învineţit, s-a zbătut puţin şi a murit. Doctorul, îngrozit de moartea subită a învăţătoarei, s-a uitat împrejur, neînţelegând cauza, şi atunci l-a văzut pe Nuţu, omul de serviciu al spitalului, care îi deconectase instalaţia de terapie intensivă pentru a-şi băga aspiratorul în priză. Doar nu credeaţi că Nuţu ajunsese medic…”, se încheie postarea din mediul online.