O familie de români a vrut să petreacă o lună întreagă în Grecia. Au ales să plece pe o insulă din Marea Egee, în extra-sezon, cu gândul că prețurile vor fi pentru orice buzunar. Ei bine, acest lucru nu s-a întâmplat, iar șocul a fost mult mai mare după ce au ajuns la cazare.
O familie de români a vrut să aibă parte de o vacanță de pomină în Grecia, unde și-au rezervat o casă timp de o lună. Au plătit bani grei pentru condiții bune, o curte imensă și o casă frumoasă, cu tot ce-i trebuie. Au plecat liniștiți la drum, însă când au ajuns acolo, au avut parte de șocul vieții lor. Nici prin cap nu avea să le treacă faptul că li s-ar putea întâmpla așa ceva. Au primit țeapă din partea proprietarilor locuinței respective, pentru că nimic nu arăta ca-n poze. În loc de o casă uriașă au primit un apartament într-o clădire, fără curte și alte condiții. La pachet a venit și mizeria.
După ce au văzut prin ce situație sunt nevoiți să treacă, românii au căutat urgent o altă variantă. Și-au expus povestea pe rețelele de socializare, unde mulți au rămas surprinși să audă ce li s-a întâmplat. „Cuplu cu un bebeluș căutăm urgent cazare, ca soluție de back-up. Pe scurt, cazarea plătită prin AirBnB, arată în linii mari ca-n poze, doar că jegul și ponoseala sunt indescriptibile.
Planul inițial era pentru o lună în sudul Greciei (suntem deja aici) într-o proprietate la curte cu 2 dormitoare la prețul de 450 eur, fiind extra sezon. Dincolo de faptul că această curte nu e curte și casa nu e casă, așa cum credeam!
E un apartament într-o clădire, dincolo de astea, absolut totul e de o ponoseală ieșită din comun. Inclusiv dușul, înfundat cu o tonă de păr l-am găsit, iar per ansamblu totul e lipicios și grețos”, este mesajul scris de bărbat, pe pagina de Facebook – Forum Grecia.
Familia a cerut recomandări pentru alte cazări, pentru 2-3 săptămâni. „Va fi cel mai scump review din viața mea, măcar să-i las și eu omului un cadou în prag de sezon estival”, a mai adăugat românul. Alți turiști l-au îndrumat ca înainte să plece într-o vacanță, să verifice cazările.