Ce a păţit într-o parcare, când s-a întors de la cumpărături! Pepe, „atacat” de un paznic după ce…

De: Cancan
Publicat: 06/04/2017 | 00:00
Pepe e nebun după cele două fiice pe care le are împreună cu Raluca (vezi ce planuri are Pepe cu soţia sa). Miercuri, Rosa, mezina familiei, a împlinit doi anişori. Iar tatăl i-a organizat, cu o zi înainte, o petrecere de zile mari. A închiriat un binecunoscut spaţiu de joacă din capitală, unde zeci de copii au fost invitaţi. Party-ul a fost un adevărat succes, iar sărbătorita a primit o mulţime de cadouri. 
 
Pepe a trecut, însă, printr-o serie de peripeţii cu câteva ore înainte de petrecere. Cancan.ro, site-ul nr. 1 din România, l-a urmărit pe artist şi vă prezintă emoţiile prin care a trecut după ce a făcut cumpărăturile necesare pentru party. Imediat cum a achiziţionat din hypermarket tot ce era necesar, Pepe s-a îndreptat spre locul unde a parcat maşina şi s-a pus pe descărcat. La scurt timp, un paznic s-a îndreptat spre artist. Omul responsabil cu ordinea a început să-i reproşeze lui Pepe faptul că şi-a parcat bolidul pe locul destinat persoanelor cu handicap. 
 
Discuţia s-a purtat, însă, pe un ton calm. Ba mai mult, paznicul a şi zâmbit preţ de câteva secunde după ce, probabil, a realizat că în faţa sa se află celebrul Pepe. Pe durata reproşurilor, artistul nu a ripostat şi a continuat să descarce în portbagaj cumpărăturile. Asta pentru că ardea de nerăbdare să ajungă la petrecerea micuţei Rosa. Numai de alte complicaţii nu avea chef. 
 
După ce a terminat de descărcat, Pepe s-a urcat la volanul maşinii cu intenţia de a părăsi parcarea. A amânat, însă, momentul preţ de câteva secunde pentru că a fost nevoit să-i ofere unui alt paznic o posibilă monedă. Pentru ce, doar părţile implicate ştiu. Într-un final, artistul a reuşit să plece şi să ajungă la petrecere, în timp util, cu cumpărăturile (vezi imagini de la petrecere).  
 

This browser does not support the video element.