Gabriela Cristea este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare de televiziune de la noi, având parte de un succes imens pe micile ecrane, după o carieră lungă. Vedeta este foarte activă și-n mediul online, acolo unde își împărtășește activitățile din viața de zi cu zi cu urmăritorii ei. De data aceasta, moderatoarea TV a trecut prin sperietura vieții sale, la scurt timp după ce a revenit din Grecia, unde a petrecut câteva zile de poveste alături de familie.
Gabriela Cristea, Tavi Clonda și cele două fetițe ale lor, Iris și Victoria, au avut parte de o vacanță de vis în Grecia, de unde s-au întors zilele trecute. Nici n-au ajuns bine pe meleaguri românești, căci prezentatoarea TV a trecut printr-o situație neașteptată, care i-a adus numai clipe de panică. Moderatoarea de televiziune este foarte activă și pe rețelele de socializare, acolo unde ține legătura cu urmăritorii săi. Foarte sinceră din fire, Gabriela nu ezită să le spună pățaniile de care se lovește în viața de zi cu zi.
Vedeta a vrut să-l ajute pe Tavi să filmeze un clip pentru o postare pentru social media, iar la un moment dat a răscolit un cuib de viespi. Imediat s-a trezit cu o viespe pe picior, care a înțepat-o. S-a panicat total preț de câteva momente, apoi și-a adus aminte că trebuie să pună gheață. Zis și făcut!
“Astăzi mi s-a întâmplat o chestie din ciclul ‘Ce ceri tu și ce îți oferă providența’. Adică, soțul m-a rugat sa îl ajut să filmeze ceva și a răscolit un cuib de viespi și eu m-am trezit cu viespea pe picior, cu o mușcătura de viespe. Nu mai știam ce să facem! A mai mușcat-o odată pe Victoria albina și atunci m-am gândit că ar fi bine să discutăm un pic și despre remedii. Primul impact a fost s-o întreb pe Victoria: ‘Mama, ce ți-am făcut când te-a mușcat albina?’. Dar ne-am adus aminte de primul lucru: am pus gheață”, a mărturisit Gabriela Cristea, în mediul online.
Micuța Victoria s-a alăturat și ea discuției, iar Gabriela Cristea a încercat să facă haz de necaz, după întâmplarea nefericită. “Dar știi, la tine pot să spun că până te măriți îți trece, dar eu sunt deja măritată. Ce mă fac?”, a întrebat-o prezentatoarea pe fiica ei. “Poate până îmbătrânești!”, a răspuns Victoria.