Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr de 29 de ani. Cine era Alexandru, de fapt

Publicat: 06/07/2024 | 10:59
Florentina din Iași s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr de 29 de ani

O poveste de dragoste care a început pe Facebook s-a terminat într-un mod nefericit. Alexandru (27 de ani) și Florentina (29 de ani), ambii din județul Iași, s-au cunoscut în 2020 și s-au iubit puțină vreme. Au împreună o fetiță de 2 ani, care a rămas în grija tatălui. Cei doi părinți se nu înțeleg de nicio culoare, ba chiar duc un război colosal. După ce copila a rămas în grija tatălui, mama susține că nu a fost lăsată să o vadă. Acuzații dure vin dintr-o parte și din alta, după separare!

Alexandru și Florentina s-au cunoscut pe Facebook în urmă cu 4 ani, iar rodul iubirii lor a venit pe lume la scurtă vreme. Au împreună o fetiță de 2 ani, care a rămas în grija tatălui, după separarea părinților. Tânăra mămică nu și-a mai văzut copilul de multă vreme și suferă enorm din această pricină.

Femeia face acuzații grave la adresa fostului ei concubin, spunând că a internat-o la Socola, Institutul de Psihiatrie, tocmai pentru ca el să aibă drepturi asupra fetiței. Mai mult decât atât, Florentina spune că fostul ei iubit a lăsat-o lefteră, cu conturile goale, cât timp ea a fost internată în spital.

„Relația noastră a început în 2020, dar a devenit un coșmar, am coșmaruri noaptea. Fetița noastră are 2 anișori și este în îngrijită de bunică, dar ei nu-i place munca, îi place să stea pe banii copiilor. A fost frumos la început, dar apoi a început cu gelozii, îmi spunea că mă zboară prin pereți. Înainte să rămân însărcinată, zicea că sunt ca o scândură, iar după nu-i mai plăcea că m-am îngrășat, că sunt cât o vacă. Mi-a luat copilul după 2 săptămâni, nu mă lasă să-l văd. Îmi trimite doar câte o poză cu fetița, dar a setat ceva în telefon să pot deschide poza o singură dată, să nu o pot arăta și surorilor mele sau familiei.

Nu am văzut fetița de un an, de anul trecut, din august, de când fostul concubin m-a bătut ultima dată. Îmi doresc să o văd măcar de la distanță. Ea nici nu mai știe că sunt mama ei, nu mă mai cunoaște. Când am văzut fetița ultima dată, am fost bătută de 5 persoane. Am încercat să mă apăr. Mama lui m-a luat de păr, mi-a smuls copilul din brațe. Eram plină de sânge, am chemat poliția și salvarea și am luat tot eu amendă. Mă amenință pe mine și pe surorile mele, pe toată lumea. Eu și cu el am stat 2 ani în Danemarca, am lucrat la o fermă de vaci, dar el mi-a luat toți banii. Lucra și el, dar când era nervos, trebuia să muncesc eu și pentru el. Mă jignea, mă jignește și acum, nu știu ce să mai fac.

El mi-a luat copilul, m-a internat la Socola, iar după ce am ieșit din spital, mi-a zis să ne împăcăm, dar a fost o joacă de-a lui. Nu mai pot, am obosit, nu știu ce vrea de la mine. Mi-a luat banii, copilul, fericirea. Mi-a luat 30.000 de euro, mi-a furat și banii de pe concediu medical, asta în perioada cât am fost eu internată la Socola. M-a făcut să am încredere în el, iar apoi m-a aranjat pe toată viața. Cât am fost însărcinată, el ducea câini de rasă în Danemarca, îi cumpăra mai ieftin și îi vindea mai scump, aveam grijă de ei, dar eu nu mă alegeam cu nimic”, a declarat Florentina Turcu, potrivit BZI.

CITEȘTE ȘI: NU E BANC! CÂT AU PLĂTIT 2 ROMÂNI PE O PORȚIE DE CARTOFI PRĂJIȚI, O LIMONADĂ, 2 SUCURI ȘI 2 ȘAORME ÎN TURCIA

Florentina (29 de ani) / Foto: Facebook

CITEȘTE ȘI: AFACEREA CU CARE S-AU ÎMBOGĂȚIT DOI ROMÂNI ÎNTORȘI DUPĂ 7 ANI DIN ITALIA. SEBASTIAN ȘI IOANA AU AVUT IDEEA GENIALĂ ÎN TIMPUL UNEI SERI DE BĂUT

Tânăra spune că a încercat să obțină ordin de restricție împotriva lui, însă niciodată n-a reușit.

„Merg la poliție, dar de acolo mi se spune că nu mă lovește. Trebuie să mă omoare, ca să se ia măsuri? Durerea cea mai mare e că nu-mi pot vedea fetița, banii îi mai fac, dar copilul… Am martori o grămadă, dar nu vor să dea declarații, pentru că se tem de el și de familia lui. Mi-a spart parola la Facebook de două ori, dar nu recunoaște”, a continuat femeia.

Ce spune Alexandru despre relația dintre el și Florentina

Pe de altă parte, Alexandru crede că mama copilului său are probleme de natură psihică, motiv pentru care el a rămas cu fiica lor. Bărbatul a povestit unele episoade din relația lui cu Florentina, care l-au făcut să pună capăt poveștii de iubire cu ea. Tânărul tătic a adus în discuție și internările femeii la spitalul de Psihiatrie.

„Eu dacă zic că Palatul Culturii e al meu, dumneavoastră mă credeți? A avut un ordin de protecție, dar a fost respins din lipsă de dovezi. Toată lumea ar trebui să se întrebe de ce a lăsat instanța un copil de 10 zile, care era sugar, în grija tatălui. Noi ne judecăm acum pentru custodia copilului. Eu am înțeles că ea are probleme de sănătate, nu asta e problema. Grav era că de fiecare dată când venea să viziteze copilul, o primeam că e mama copilului meu, dar se lăsa cu poliție.

Ea făcea crize, mai ales atunci când plângea copilul, ea începea să facă un scandal imens. Automat, apelam la poliție. Un copil trebuie înțeles, trebuie văzut dacă îi este foame, sete, trebuie calmat. De fiecare dată, se ajungea la poliție. Acum, am solicitat să vină când vrea să vadă fetița, doar să anunțe înainte, să nu dea buzna, dar să fie însoțită de un asistent social. Ea a avut niște internări la Socola, nu mă folosesc de asta, Doamne ferește, să nu treacă nimeni prin așa ceva. Are printuri cu niște extrase de cont, așa am și eu, noi am avut banii la comun.

Nu a mai văzut copilul de un an pentru că a fost plecată în Germania, la muncă. E mamă, are tot dreptul să vadă copilul, dar atâta timp cât nu se poate pe cale amiabilă. Dacă există înțelegere, eu o las să petreacă timp cu fetița, mai ales că a fost o perioadă destul de mare în care nu a văzut-o. Copilul deja nu mai este obișnuit cu ea. Eu tot ce vreau este să aibă o atitudine calmă. Dacă vine o oră să vadă copilul, să stea cu el, ce treabă are cu mine.

Pe ea mai mult o preocupă viața mea decât copilul. Mama copilului meu are niște probleme de sănătate, de natură psihică. Ea, 10 minute, poate să vorbească ca un om normal, iar dintr-o dată situația se schimbă la 90 de grade. Relația noastră a fost foarte scurtă, cred că am stat împreună mai puțin de un an, mi-am dorit foarte mult acest copil. Eu știam că ea a suferit de depresie, dar această afecțiune este la ordinea zilei acum, dar n-am știut că a fost internată de mai multe ori la Socola, a avut două internări înainte să ne cunoaștem. Nu bag mâna în foc, dar e posibil ca această boală să se fi agravat după naștere. A făcut plângeri peste tot, pe la toate secțiile de poliție”, a fost și punctul de vedere al lui Alexandru, pentru sursa citată.

Alexandru (27 de ani) / Foto: Facebook