Ce a pățit Alexandra Stan din Iași, după ce a cumpărat căpșuni de 8 lei din piață: „Mi-a crăpat limba”
O ieșeancă a cumpărat căpșuni dintr-o piață, apoi s-a ales cu diferite probleme. Femeia trage un semnal de alarmă, susținând că unii producători aleg să folosească substanțe dăunătoare care au efecte destul de grave asupra sănătății consumatorilor.
Piețele din Iași sunt pline cu căpșuni aduse din Satu Mare, județ celebru pentru plantarea acestor fructe. Sezonul lor este pe sfârșite, așa că producătorii vor să scape de marfa rămasă și le-o vând comercianților, în cele mai multe cazuri. Așa se face că tarabele din piețele ieșene au fost pline de căpșuni, prețul pe kilogram fiind mic față de începutul lunii mai.
Ce a pățit o ieșeancă, după ce a mâncat căpșuni românești
Clienții s-au îngrămădit să cumpere, atunci când au văzut că prețul este de 8 lei. Dacă nu și-au permis să mănânce căpșuni la începutul sezonului, acum au toate șansele să o facă. Totuși, foarte mulți s-au plâns de acestea și spun că au substanțe dăunătoare, iar sănătatea lor este pusă în pericol.
CITEȘTE ȘI: CELE 8 FRUCTE CARE NU TREBUIE ȚINUTE ÎN FRIGIDER. MULȚI ROMÂNI FAC ACEASTĂ GREȘEALĂ!
Printr-o situație asemănătoare a trecut Alexandra, o femeie din Iași. A mers în Piața Nicolina, de unde a cumpărat un kilogram de căpșuni. Mare i-a fost mirarea, după ce le-a mâncat și a început să aibă diverse probleme.
„Mi-a crăpat limba după ce am consumat căpșuni luate din piață. Nu pot să mănânc rece, cald. Eu nu am mai pățit asta niciodată. Este clar că le-au stropit cu substanțe periculoase”, a spus Alexandra Stan, o clientă nemulțumită.
Un alt bărbat este de părere că fructele românești nu mai sunt ce erau odată. Nu mai au același gust bun ca pe vremuri, deși prețul lor se menține ridicat.
„E clar că fructele românești din piețe nu mai sunt ca altădată. Am luat jumătate de kilogram de căpșuni, la insistențele unei doamne care le-a adus de la Satu Mare și mi-a spus că sunt extraordinare. La aspect sunt, dar nu și la gust. Aveau un gust veșted, acrișor și se simțea ceva chimic, nu mai era gustul de căpșuni”, a spus Ionuț.
CITEȘTE ȘI: AM FĂCUT CALCULUL! CÂȚI EURO PRIMEȘTE SALARIU UN ROMÂN ÎN SPANIA, ANGAJAT CULEGĂTOR DE CĂPȘUNI
Ce spun comercianții despre nemulțumirile clienților
Vânzătorii din piețele din Iași, Nicolina și Alexandru cel Bun au spus, pentru BZI, că fructele sunt aduse din Satu Mare, oraș cunoscut pentru plantațiile de căpșuni.
„Sunt fructe românești. Nu sunt stropite. Cum să fie stropite? Noi le luăm de la producătorii de la Satu Mare. Ei sunt cei mai cunoscuți producători de căpșuni”, a mărturisit un comerciant.
Un producător de căpșuni din Iași susține că folosirea excesivă a produselor fitosanitare este o practică des întâlnită. Mulți agricultori ar proceda în acest fel, pentru creșterea profitului.
„Există produse fitosanitare care se folosesc pentru a îmbunătăți rezistența fructelor în fața ploilor, de exemplu. Ele au un termen de așteptare în care nu trebuie să culegi fructul. Termenul acela de așteptare este foarte important. Unele sunt de 3 zile, dar sunt și cu mai puțin, cum e Teldor, de o zi. Folosesc aceste produse acum și cum au terminat de stropit, culeg fructele.
Deci substanța chimică rămâne în fruct. Și mai pun și doză mai mare decât cea recomandată. De ce? Pentru că cei care vând nu culeg și comercializează în aceeași zi. Mă refer la producătorii care fac asta. Ei culeg toată ziua, să zicem luni. Marți dimineață ajung cu ele la angro, la Cluj. De acolo, samsarii ieșeni le iau, ajung cu ele la piață, în Iași, miercuri dimineață. Le vând cu prețul mare miercuri, adică vreo 20 de lei kilogramul. Nu le vând pe toate, iar joi mai scad prețul la 15 lei. Ei deja și-au scos profit, dar au mai rămas cu fructe.
Vineri le dau cu prețul cu care le-au cumpărat. Deci, de luni până vineri rezistă căpșunile. Or o căpșună normală, nestropită, nu rezistă până a doua zi. Mai ales ținute pe tarabă. Asta e problema cu fungicidele din fructe. Ca să le scoți prin lanțul acesta de vânzări angro trebuie să le faci rezistente”, a explicat un producător din Iași, pentru sursa citată.