Adelina Pestriţu cele prin cele mai frumoase momente din viaţa ei. Recent, bruneta a luat pe toată lumea prin surprindere după ce a anunţat că este însărcinată în trei luni. Ea şi iubitul ei, Virgil Steblea, nu-şi mai încap în piele de fericire de când au aflat că vor deveni părinţi.
Vedeta a mărturisit că le este recunoscătoare farmacistelor de la care a luat testul de sarcină şi reţeta recomandată de medic.
„Nu pot descrie ce am simţit când am văzut cele două liniuţe care au confirmat ceea ce simţeam. Sper să mă descurc, în mod normal sunt grijulie şi atentă. Nimeni nu s-a născut învăţat, cum s-au descurcat alţii, sigur ne vom descurca şi noi. Nu e vorba dacă a fost planificat, a fost un copil dorit. Indiferent de planurile pe care ţi le faci. Am avut simptome, început de greţuri.
Farmacista s-a uitat puţin lung când am cumpărat testul de sarcină, mi-a zâmbit şi ne-am înţeles din priviri. Farmacista a fost drăguţă că nu a spus. Într-o zi m-am trezit cu reţeta pe care doctoriţa mi-a recomandat-o şi m-am trezit cu această reţetă în mână în faţa farmacistei şi apoi mi-am dat seama dacă ea s-o fi gândit că eu iau medicamente pe care le ia o femeie însărcinată. Apoi mi-am dat seama şi am zis ce o fi, o fi. Eu am anunţat vestea când mi-a dat doamna doctor undă verde„, a spus Adelina Pestritu.