Ce a obligat-o Fulgy de la Clejani pe Bia Khalifa să facă, pe vremea când erau împreună? Blonda le-a povestit tot polițiștilor

Publicat: 10/04/2023 | 10:50
Fulgy și Bia Khalifa/ Sursă foto: Instagram

Ies la iveală noi detalii din scandalul în care Bia Khalifa și Fulgy au fost protagoniști. Vedeta Only Fans a venit cu probe noi la dosar și face acuzații grave la adresa fiului Clejenilor. 

După ce s-a simțit în pericol și a obținut un ordin de protecție împotriva lui Fulgy, Bia scoate la iveală noi informații despre modul în care fiul Clejanilor s-a comportat cu ea. Vedeta Only Fans susține că a fost agresată, bătută, amenințată și chiar sechestrată în casă.

Vezi și: REACȚIA TRANȘANTĂ A LUI FULGY, DUPĂ CE BIA KHALIFA I-A FĂCUT PLÂNGERE LA POLIȚIE: „CALCĂ PE CADAVRE, MINTE, NU E OM”

Totodată, pentru a ajunge la un consens cu fostul ei iubit, Bia, Niculai Bianca Emanuela, pe numele său real, ar fi încercat să discute chiar cu Ioniță și Viorica din Clejani, însă nu ar fi găsit niciun fel de înțelegere din partea acestora.

”Am avut o relaţie cu pârâtul (n.r. Manole Dan Constantin Fulgeraș), ne-am despărţit în februarie 2023, dar nu în condiţii amiabile. Am luat lucrurile de la el, cu greu. Eu am iniţiat despărţirea. După despărţire nu am mai vorbit cu pârâtul. El m-a căutat după despărţire, dar nu ne-am mai văzut. El nu m-a lăsat să îmi iau lucrurile personale de la el, dar am reuşit să iau o parte din ele. Am solicitat ordin de protecţie, m-am simţit în pericol, în timpul relaţiei mă ameninţa, primeam mesaje anonime. În ziua ordinului, am primit un mesaj prin care îmi spunea că o să pună lumea din jur să mă caute, m-a şi sunat. Mi-a scris că o să îmi distrugă cariera, nu mai ţin minte exact, am depus mesajul la dosar.

Mi-a spart bunuri, respectiv laptop şi telefon, s-a întâmplat când era şi menajera lui acasă la el. S-a întâmplat în luna februarie, înainte de despărţire. Au mai fost alte violenţe, m-a bătut, mi-a spart lucruri, m-a lovit de faţă cu sora mea, în luna februarie 2023. În ziua de 12 martie am fost la poliţie, nu m-am văzut deloc cu el în ziua respectivă. M-a căutat şi mama lui, în timp ce eram la secţie, m-a ameninţat, am pus pe difuzor, mi-a spus că şi ea ar putea să îmi dea 2 palme şi că toţi ne drogăm. Ameninţările pârâtului mi-au provocat temere, a spus că el o să trimită tot Bucureştiul după mine. Sunt traumatizată, încerc să îmi revin, nu am mai păţit asta”, se arată în declarațiile Biei Khalifa din dosar, potrivit Portal.just.

Bia Khalifa nu avea voie să iasă din casă fără Fulgy

Potrivit informațiilor din dosar, pe lângă amenințări și bătăi, Bia Khalifa ar fi fost obligată să nu iasă neînsoțită din casă. Faptele au avut  loc în luna ianuarie și timp de 4 zile aceasta a ieșit din casă doar în compania iubitului ei. Totodată, înainte de despărțire, Bia a declarat că a fost pălmuită și obligată să consume droguri. În urma celor întâmplate, fosta iubită a lui Fulgy a dezvăluit că a rămas traumatizată, motiv pentru care a avut nevoie de consiliere psihologică.

”La începutul relaţiei am fost ţinută 4 zile în casă, în luna ianuarie, când a venit sora mea. Nu am anunţat atunci poliţia. M-a ținut în casă, nu m-a lăsat să ies singură, doar cu el. Am plecat din casă, mă lăsa uneori, îmi dădea voie”, se mai arată în declarațiile Biei.

Vezi și: BIA KHALIFA ÎL DISTRUGE PE FULGY CU DOVEZI! ”ȘI-A LĂSAT DROGURILE PE NOPTIERĂ!” + ULUITOR LA CE A FOST SUPUSĂ

Pe de altă parte, Fulgy susține că a încercat să aplaneze orice conflict cu fosta lui iubită. Mai mult de atât, în declarațiile acestuia se arată că, de fapt, el este cel care ar fi fost agresat în mediul online și la TV. Totodată, fiul Clejanilor se consideră nevinovat, iar martori îi sunt chiar părinții lui, dar și iubita de la vremea respectivă. Relația pe care a avut-o cu Bia ar fi fost una „extraconjugală”.

”Am avut oarecum o relaţie cu reclamanta, m-am despărţit de ea, din partea mea despărţirea a fost amiabilă. Ne-am despărţit la începutul lunii februarie, sau mijlocul lunii februarie. Din acel moment i-am spus să dispară din viaţa mea şi să mă lase în pace, trecusem printr-un episod urât din cauza ei. Nu am mai căutat-o, ea spunea în mediul online şi la TV lucruri foarte urâte despre mine, acum a mers la poliţie şi la instanţă. Am sunat-o la o emisiune televizată să o întreb de ce vorbeşte urât de mine. Minte la televizor, în online și pe live-uri cu interlopi.

Pe mine nu mă ajută ce face ea, ei îi cresc cifrele. Nu am fost violent fizic şi verbal, dimpotrivă, ea mă provoca mereu, mai ales la sfârşitul relaţiei, dar nu i-am dat curs niciodată, sunt martori mama, tata, iubita mea de atunci. Cu reclamanta am avut o relaţie extraconjugală, să zicem”, se arată în declarațiile lui Fulgy.