O tragedie greu de imaginat s-a petrecut, duminică, în familia discretului miliardar Dan Petrescu. Cel mai bogat om din România și-a pierdut viața într-un accident aviatic, iar, odată cu el, și-au găsit sfârșitul și soția, dar și fiul său. CANCAN.RO a aflat, în exclusivitate, ce a făcut Dan Petrescu înainte de a muri.
Dan Petrescu și familia lui s-au urcat la bordul avionului Pilatus PC 12 la ora 13:03, pe aeroportul Linate, din Milano și își propuseseră să ajungă tot pe teritoriul Italiei, în Sardinia. La scurt timp după decolare, la ora 13:12, mai exact, aeronava s-a prăbușit lângă o stație de metrou din zona suburbană a orașului Milano. Mama milionarului are 98 de ani și se afla la destinație, acolo unde își aștepta fiul, nora și nepotul, dar și pe celelalte persoane care se aflau în cabina aeronavei în momentul tragediei.
Sursele CANCAN.RO ne-au dezvăluit ce a făcut Dan Petrescu înainte să moară. Fiul miliardarului locuia în Canada, acolo unde își construise viața și unde devenise cercetător. Tânărul a decis să vină în Italia alături de un alt cuplu, iar motivul, care trebuia să fie unul plin de bucurie, s-a transformat într-o tragedie de proporții.
(CITEȘTE ȘI: CINE CONDUCEA AERONAVA ÎN CARE SE AFLA DAN PETRESCU, CEL MAI BOGAT ROMÂN)
Astfel, cuplul cu care fiul lui Dan Petrescu a venit în Italia avea un copil, pe care familia Petrescu l-a nășit în urmă cu doar o săptămână. Cei doi au decis să petreacă mai mult timp alături de nași și, după botezul de weekend-ul trecut, au prelungit vacanța. Înainte să moară, Dan Petrescu, soția, fiul și proaspeții lor fini au pus la cale călătoria către Olbia, în Sardinia, unde miliardarul deținea o vilă somptuoasă.
Din nefericire, toate persoanele prezente la bordul avionului și-au pierdut viața în urma accidentului. În vârstă de 98 de ani, mama lui Dan Petrescu este surdo-mută și, în momentul accidentului, se afla în „palatul” din Olbia, unde îl aștepta pe Dan Petrescu, alături de ceilalți invitați, pentru a petrece câteva zile în familie.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.