Ce a făcut „Râmaru 2” imediat după ce a ieșit din pușcărie

Publicat: 30/05/2020 | 14:48

Nu mai puțin de 99 de ani de pușcărie a primit Marius Csampar, pedeapsa dată de magistrați pentru cele șase crime pe care le-ar fi comis. A fost eliberat condiționat în urmă cu doar câteva zile, după ce a ispășit 23 de ani de închisoare. Ce a făcut prima dată după ce a fost eliberat?

CITEȘTE ȘI: CEL MAI SÂNGEROS UCIGAȘ ÎN SERIE, PUS ÎN LIBERTATE DUPĂ 23 DE ANI. CUM ARATĂ ACUM „RÂMARU 2”

Marius Csampar și-a deschis o pagină pe un site de socializare, acolo unde a dezvăluit că filmul său preferat este „Hannibal”, iar cartea sa de căpătâi, romanul „Pădurea spânzuraților”, al lui Liviu Rebreanu.

„Vezi-ți de treaba ta, am văzut că ai o familie frumoasă”

De asemenea, la câteva zile după ce a ieşit din închisoare, Csampar a făcut un live pe pagina lui de Facebook și i-a transmis un mesaj uluitor unuia dintre cei care au comentat în legătură cu eliberarea sa.

 “Nu e treaba ta dacă am meritat sau nu să mă eliberez . (…) Vezi-ți de treaba ta, am văzut că ai o familie frumoasă, să-ți trăiască. Bine, asta nu ca o ameninţare, e ca o urare, înțelegi? Și ca un sfat, să-ți vezi de familia ta. Și lasă-i pe alţii să trăiască cum știu şi cum pot. Te salută fratele tău și mult respect din partea mea. Hai, pa”, au fost cuvintele lui „Râmaru 2” la adresa celui care a îndrăznit să comenteze decizia magistraților de la Tribunalul Mehedinți, care au admis cererea de liberare condiționată a celui supranumit ”Râmaru 2”, după ce ar fi ucis șase oameni. De asemenea, Marius Csampar și-a actualizat și profilul: „Sper ca, de data asta, să prețuiesc libertatea pentru totdeauna”.

Marius Csampar a fost eliberat după 23 de ani din cei 99 la care a fost condamnat pentru crimele sale

Marius Csampar a fost prins în 1996, după ce a omorât, alături de un om al străzii, o bătrână. S-a descoperit apoi că nu era la prima crimă. Alte cinci omoruri au ieșit la iveală, pe care le-a recunoscut. De la bătrâna despre care a spus că e singura crimă pe care o regretă a furat bani, sarmale, carne din ciorbă și o lenjerie de pat.

Marius Csampar, criminalul care a îngrozit România. I-a tăiat capul și l-a aruncat în lac

Marius Csampar și-a actualizat profilul: „Sper ca de data asta să prețuiesc libertatea pentru totdeauna”

Una dintre crime a fost de o monstruozitate de neimaginat. Csampar a povestit cum i-a tăiat capul unui om. “L-am apucat cu mâna de cap şi cu mâna dreaptă i-am tăiat complet capul, pe care l-am aruncat în lacul IOR, iar corpul l-am ascuns într-un canal. Locul exact sau mai multe detalii le voi prezenta când voi fi dus la locul faptei”, este declarația lui Csampar. I-a aruncat corpul într-un canal, iar capul în lacul IOR.

(NU RATA: CE A FĂCUT ÎN PENITENCIAR SINGURUL ROMÂN CARE EXECUTĂ O CONDAMNARE DE 99 DE ANI)

”M-am încălecat peste el şi l-am lovit cu una dintre cărămizi în zona capului. În timp ce loveam, mi-a scăpat cărămida din mână şi am luat o altă cărămidă, cu care am continuat să lovesc tot în cap. Am aruncat cărămida în timp ce mă ridicam de pe el, i-am mai dat câteva picioare”, avea să povestească același Csampar o altă crimă pe care a înfăptuit-o. Chiar el a sunat la Poliție, spunând că a descoperit cadavrul.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult