La zece ani de la ultimul ei film, Cameron Diaz, cunoscută pentru rolul din „Charlie’s Angels”, revine pe ecrane alături de Jamie Foxx în viitoarea comedie de acțiune de pe Netflix „Back in Action”.
După cum se vede într-un trailer lansat pe 14 noiembrie, Diaz și Foxx joacă rolul unor foști spioni CIA care au renunțat la viața de agent pentru a-și întemeia o familie. Cu toate acestea, cei doi se trezesc curând înapoi în lumea spionajului când noile lor identități sunt compromise, conform NBC.
„E la fel ca pe vremuri, iubito”, spune personajul lui Foxx în trailer. „La fel ca pe vremuri.”
„Back in Action” are premiera pe Netflix pe 17 ianuarie 2025.
Cu Kyle Chandler, Andrew Scott, Jamie Demetriou și Glenn Close în alte roluri, filmul marchează a treia oară când Jamie Foxx și Cameron Diaz apar pe ecran împreună. Anterior, cei doi au jucat în „Annie” din 2014 și „Any Given Sunday” din 1999.
Jamie Foxx este unul din motivele importante pentru care Diaz, care s-a retras din actorie în 2018, a decis să vină din nou în fața camerei.
„Nu am putut să-i spun ‘nu’ lui Jamie”, a explicat ea la Summitul celor mai puternice femei din octombrie. „El a spus: ‘Vino cu mine’. Și am spus: „OK, hai să facem filmul”.
Dar, după cum a remarcat actrița în vârstă de 52 de ani, ultimii zece ani petrecuți departe de ecran au fost ceea ce avea nevoie pentru a-și „recupera propria viață”.
Pentru vedeta din „Bad Teacher”, pauza i-a dat șansa de a-și da seama de ce era cu adevărat pasionată: să-și construiască o familie alături de soțul Benji Madden.
„Totul se reduce la: Ce te pasionează? Pentru mine, a fost să-mi construiesc familia,” a spus Cameron Diaz.
(Citește și: Mel Gibson uimește! Actorul susține că incendiile din Los Angeles care i-au ars casa sunt, de fapt, un ritual de…)
Cameron Diaz s-a căsătorit cu Benji Madden, musician, membru al formației Good Charlotte în 2015.
„Pur și simplu nu mi-a păsat de nimic altceva”, a adăugat Diaz. „De opinia nimănui, succesul nimănui. Nici o ofertă a nimănui, nimeni nu mă putea face să mă răzgândesc cu privire la decizia mea de a avea grijă de mine și de a-mi construi viața pe care mi-am dorit-o cu adevărat.”
În 2018, Diaz s-a descris ca fiind „pe jumătate pensionată”, dar mai târziu a clarificat că era „de fapt pensionată”.
Acum că ea și Benji au o fiică, Raddix, în vârstă de 4 ani, și un fiu Cardinal, în vârstă de 7 luni, Cameron spune că s-a simțit mai confortabilă cu ideea de a se întoarce la cariera ei de actriță.
Cameron Diaz a spus că în timpul pauzei de zece ani de la actorie a încearcat doar să țină pasul cu sarcinile pe care le implica rolul de mamă și că în timpul liber, nu a ținut pasul cu actoria sau antrenamentul.
Ea a glumit spunând că „tot ce vroia era doar să rămână în viață, la fel ca orice altă mamă”.
Într-un videoclip YouTube pentru Netflix, ea a menționat: „Nu am făcut nimic public” și a refuzat multe oferte. În schimb, s-a concentrat pe familia ei și chiar a înființat o companie de vinuri.
Diaz a subliniat că principala ei prioritate era să fie mamă și să-și trăiască viața de zi cu zi.
„Am stat în casă mult timp, ceea ce a fost uimitor”, și-a amintit actrița din „Shrek”. „Așa că a trebuit să mă forțez să revin la actorie. Soțul meu, este pur și simplu cel mai bun. El a spus: „Ne-ai susținut și ai construit familia”.
Ea a adăugat: „Benji este genul care ar spune: „Este timpul să te sprijinim și să o lăsăm pe mami să se ridice și să o convingem să-și facă treaba”.
În timp ce se pregătește pentru o revenire, Cameron Diaz se alătură unui grup mai mare de celebrități care au decis să revină la activitate, cum ar fi Tom Brady, care și-a anunțat revenirea în NFL după o scurtă retragere.
(Citește și: Actor celebru de la Bollywood, înjunghiat în propria casă din Mumbai! A ajuns în stare gravă la spital)