Adrian Alexandrov suferă, doar că nu în tăcere, ci în oraș, la masă, pentru condamnarea Elenei Udrea la șase ani de închisoare. În timp ce fostul ministru al Turismului se află în continuare într-o situație delicată, dincolo de granițele României, iubitul ei pare să-și trăiască viața din plin, iar CANCAN.RO are imaginile exclusive. După ce, zilele trecute, partenerul de viață al celebrei blonde din politică a postat un mesaj extrem de pronunțat pe conturile sociale, referitor la cei șase ani de pedeapsă pe care îi are Elena Udrea de ispășit, Adrian Alexandrov a scos-o pe fetița cuplului, Eva, la un restaurant de fițe din zona de nord a Capitalei.
Fostul manechin nu pare chiar foarte apăsat de conjunctura în care iubita lui se află, în Bulgaria, țară ce a cerut, în urmă cu puține zile, informații despre condițiile de detenție la care ar fi supusă Elena Udrea în țara natală, semn că încarcerarea fostului ministru se apropie.
Adrian Alexandrov stă la masă cu câteva persoane apropiate și este degajat, chiar dacă principala sa grijă este Eva, pe care nu o scapă din priviri și este extrem de atent la nevoile micuței.
În timpul prânzului, ce părea unul relativ liniștit, iubitul Elenei Udrea începe să vorbească la telefon. Minute în șir, mimica i se tot modifică, trecând de la o stare la alta. Dacă în declarațiile de pe Facebook susținea că nu știe cum să-i explice Evei faptul că mama sa nu se află alături de familie, acum Adrian Alexandrov pare să nu o mai menajeze pe micuță, chiar dacă încearcă să se tragă către geam, în timpul apelului telefonic.
Minutele se scurg, iar iubitul mai tânăr al Elenei Udrea pare să nu mai termine apelul, semn că respectivul dialog era unul extrem de important.
(NU RATA: PRIMA REACȚIE A LUI ADRIAN ALEXANDROV, DUPĂ CE ELENA UDREA A FOST ARESTATĂ ÎN BULGARIA)
După ce și-a încheiat socotelile la telefon, ignorându-și oarecum interlocutorii de brunch, partenerul de viață al Elenei Udrea se ridică de la masă și pleacă… zâmbind. De aici putem deduce că dialogul purtat mai devreme nu a fost chiar unul cu urmări nefaste pentru Adrian Alexandrov, care o ia de mână pe micuța Eva și iese din restaurantul de fițe.
Ca un adevărat manechin cu prezentări la activ, bărbatul îmbrăcat la patru ace, accesorizat cu ceas scump și ochelari de soare ultima modă, pășește pe scările localului ca pe un podium de la Paris. Micuța Eva se alintă cu una dintre jucăriile sale, fără a fi afectată de situația în care întreaga familie se află.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.