Curtea lui Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, este cercetată metru cu metru, orice dovadă ridicată de la fața locului fiind un posibil indiciu care să ajute în ancheta dificilă. Sunt ridicate tot felul de obiecte – fiare vechi, sticle de plastic, îmbrăcăminte etc. -, iar cei care coordonează întreaga acțiune au adus chiar și un excavator.
Scannerul de care s-au folosit anchetatorii a descoperit unele ”anomalii” în diferite zone, iar perimetrul este împânzit cu ”jetoane de marcare a urmelor”. Excavatoristul adus pentru a săpa în zonele marcate a declarat că activitatea este departe de a se încheia.
”A venit un aparat care a măsurat, a căutat oase. Mai e de săpat mult”, a spus el, informează stirilekanald.ro. Expertul criminalist Crișan Lăzureanu a oferit unele explicații: ”Vedem acolo și niște corturi pentru a adăposti sacii cu probe care trebuiesc numerotate cu coduri de bare și foarte bine selectate. Și, pe de altă parte, pot să constituie și un paravan pentru segmentul de sector care a fost escavat”.
Săptămâna viitoare, Gheorghe Dincă urmează să fie pus în fața aparatului poligraf.