Ce a convins-o pe Andreea Bălan să accepte provocarea America Express! Artista a trecut prin momente grele. „Erau seri întregi în care plângeam”

Publicat: 15/01/2023 | 13:31

În curând, telespectatorii vor putea urmări show-ul America Express și vor putea vedea greutățile și provocările prin care au trecut vedetele. Până atunci, Andreea Bălan a dat din casă și a vorbit despre experiența pe care a trăit-o în America și motivele ce au împins-o să accepte provocarea extremă.

În fiecare an, Andreei Bălan i s-a propus experiența show-ului de la Antena 1, însă de fiecare dată vedeta a refuzat. Artista nu se simțea pregătită pentru o astfel de provocare și nu credea că va face față. Îi era teamă de situațiile în care ar urma să fie pusă și de reacțiile pe care ar putea să le aibă. Însă, în ultimul timp viața ei s-a schimbat radical, iar asta a făcut-o să își dorească să își testeze limitele.

Andreea Bălan a trecut prin mai multe greutăți, de-a lungul timpului, însă acum este într-o stare de echilibru. Vedeta și-a schimbat viața, s-a aplecat asupra laturii spirituale, face meditații, iar toate acestea i-au dat curaj să plece într-o aventură inedită.

„A fost o experiență revelatorie, foarte, foarte interesantă. Ei au insistat în mai multe sezoane să merg, doar că eu, psihic, nu eram pregătită. Mi se părea foarte greu, doar în acest an am fost pregătită și pentru că am luat-o pe o parte spirituală și pe o parte de autocunoaștere mult mai profundă și am zis că dacă accept și dacă fac față înseamnă că e ultima treaptă de temelie pentru transformarea mea, pentru că acolo nu mai ești brandul de aici. Ești omul fără bani, fără nimic și te bazezi pe ajutorul oamenilor. Noi aici pentru că facem ceea ce facem, uităm să mai fim umili și acolo trebuie să fii recunoscător”, a declarat Andreea Bălan, în cadrul unui podcast.

(CITEȘTE ȘI: ANDREEA BĂLAN A FĂCUT ANUNȚUL PENTRU “PEȚITORI”: “N-AȘ VREA SĂ MAI LOCUIESC VREODATĂ FĂRĂ MAMA!”)

Andreea Bălan, momente grele în America Express

Chiar dacă a plecat încrezătoare și cu inima deschisă, Andreea Bălan a recunoscut că a avut multe momente în timpul competiție în care a vrut să renunțe la tot și să plece acasă. Vedeta a fost măcinată de dorul de fetițele sale și în multe seri a adormit cu ochii în lacrimi și cu gândul la ele.

Experiența a fost puțin mai grea pentru ea și partenera sa. Cele două prindeau destul de puține ore de somn, asta pentru că își doreau ca și în cursă să arate impecabil, ca pe scenă.

„A fost foarte, foarte greu. În primul rând, dorul de fetițele noastre. Îmi era foarte dor de ele. Erau seri întregi în care plângeam. S-a întâmplat de câteva ori să îmi doresc să vin acasă, să renunț, să ne băgăm la cursa pentru ultima șansă și apoi ne motivam una pe cealaltă și a doua zi o luăm de la capăt.

Noi eram țiplă. Fetele nu se machiau, că voiau să doarmă o oră în plus. Noi dormeam cu o oră mai puțin ca să ne aranjăm. Tu, ca artist, ca om care apare la televizor, trebuie să arăți bine. Nu există să ieși din casă nearanjată”, a mai spus Andreea Bălan.

(VEZI ȘI: IMAGINI NEMAIVĂZUTE CU ANDREEA BĂLAN! ARE O SILUETĂ DE INVIDIAT, DAR E SURPRINZĂTOR CE MĂNÂNCĂ ARTISTA)