Ce a consumat Sebastian, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, în noaptea tragediei de la 2 Mai

Publicat: 05/09/2024 | 18:06

Răsturnare de situație la un an de la tragedia de la 2 Mai! Avocații lui Vlad Pascu vin cu o nouă ipoteză în cazul morții dramatice a lui Sebastian Olariu și a Robertei Dragomir. Accidentul care a cutremurat o țară întreagă a avut loc pe data de 19 august 2023.

Avocații lui Vlad Pascu afirmă că victimele tragediei din stațiunea 2 Mai au avut și ele o parte din vină, deoarece tinerii consumaseră alcool în noaptea de 18 spre 19 august 2023. Iată ce s-a descoperit în corpul lui Sebastian Olariu.

Vlad Pascu, responsabil pentru tragedia de la 2 Mai, va fi internat într-o clinică de specialitate, după ce judecătorii au aprobat transportul său la spital pentru investigații medicale.

Avocatul șoferului a precizat recent că investigațiile sunt necesare din cauza unor probleme medicale la inimă și rinichi. De asemenea, apărătorii lui Pascu au argumentat că victimele au o parte din vină deoarece consumaseră alcool în noaptea accidentului, dar familiile și avocații celor doi tineri contestă acest lucru.

Citește și: Gest emoţionant al familiei lui Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu. Ce a apărut la mormântul tânărului

Ce a consumat Sebastian, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, în noaptea tragediei de la 2 Mai

Într-un comunicat emis de avocatul Adrian Cuculis în numele familiilor victimelor, se afirmă că Sebi Olariu nu a consumat deloc alcool în ziua respectivă.

„În ceea ce îl privește pe Olariu Sebastian, acesta nu avea alcool în sânge deloc. Mai mult decât atât, chiar și ipoteza în care valorile alcoolemiei celor doi ar fi fost de peste 0,80g la mie sau în orice altă concentrație, acest lucru este irelevant în contextul în care victimele au fost acroșate de pe partea noncarosabilă, respectiv de pe terasamentul drumului unde se considera a fi zonă pietonală”, se precizează în comunicat.

În ceea ce o privește pe Roberta Dragomir, tânăra decedată în accidentul provocat de Pascu, avocatul afirmă că avea un nivel de alcool în sânge de 0,78 g la mie.

„Cu privire la numita Roberta Dragomir, necropsia relevă faptul că aceasta avea o alcoolemie în sânge de 0,78 g la mie, ceea ce din punct de vedere al Codului Rutier, reprezintă pragul de contravenție și nu de infracțiune. Ca atare, legiuitorul a stabilit ca o persoană cu o îmbibație alcoolică sub 0,89g la mie este cel mult pasibilă de amendă contravențională”, a mai dezvăluit avocatul Adrian Cuculis.

Reamintim că, pe 19 august 2023, stațiunea 2 Mai a fost scena unui grav accident de circulație, care a avut loc în contextul unei nopți tumultoase. Incidentul a implicat un vehicul condus de Vlad Pascu, care a pierdut controlul și a provocat tragedia în care două persoane au fost ucise pe loc.

Citește și:  Cererea lui Vlad Pascu, respinsă! Ce au decis magistrații după ce s-a aflat că autorul tragediei de la 2 Mai nu va fi judecat pentru omor calificat