Călin Donca este acuzat de evaziune fiscală și formarea unui grup infracțional organizat, iar imperiul lui a început să se clatine. Omul de afaceri ține primele pagini ale ziarelor de zile bune, după ce a fost reținut de DIICOT. Acesta obișnuia să se laude pe internet cu viața de lux pe care o duce, mașinile scumpe pe care le are și vacanțele fastuoase în care merge, până când autoritățile au intrat pe fir. Era foarte activ pe rețelele de socializare și în ciuda faptului că se află după gratii, urmăritorii lui din online au avut parte de o surpriză. Ce a apărut pe contul de Instagram al lui Donca?
Călin Donca a fost reținut de DIICOT pentru evaziune fiscală și formarea unui grup infracțional organizat, pe data de 19 septembrie. Milionarul obșinuia să se laude pe internet cu viața de lux pe care o duce, cu mașinile scumpe pe care le conduce, așa că a intrat în vizorul autorităților. Donca se numără printre cei mai bogați 500 de români, având mai multe mașini de lux. Trei autoturisme au fost deja confiscate în timpul perchezițiilor: BMW X 7, BMW I 7 și Lamborghini Aventador.
Pentru că afaceristul era foarte urmărit pe rețelele de socializare, contul acestuia a fost luat cu asalt după ce a fost reținut. Pe pagina lui de Instagram a apărut un nou videoclip, semn că cineva se ocupă îndeaproape de postările făcute în numele lui.
View this post on Instagram
CITEȘTE ȘI: ALEX BODI ÎL ATACĂ DUR PE DORIAN POPA, DUPĂ CE ARTISTUL S-A DEZIS DE CĂLIN DONCA: „EȘTI CEL MAI MARE IUDA”
Avocatul lui Călin Donca a vorbit pe șleau despre acuzațiile cu care se confruntă clientul său. Omul de afaceri este acuzat că a evazionat statul român, dar și că ar fi manipulat piața de la noi. Bogdan Cimbru consideră că nu este o infracțiune faptul că milionarul și-a deschis, în 2023, o firmă în străinătate, atâta timp cât își plătește taxele aferente în România.
„Oamenii de afaceri au acest handicap al prezentării unui stil de viaţă care este foarte greu de atins de persoanele care au un nivel mediu sau mai mic de salarizare în România. Din păcate, domnul Donca a deranjat. Domnul Donca nu poartă războaie cu nimeni. Doreşte să-şi clarifice situaţia.
Mai dorește să clarifice faptul că nu există nicio plângere penală din partea niciunui investitor în acest dosar penal investigat de DIICOT. Din punctul lui de vedere asta se urmărește, declanșarea unei avalanșe de plângeri penale, apariția unei neîncrederi generate peste noapte care să conducă la o insolvență a societății.
Iertați-mă, dar nu a încălcat cu nimic nicio lege. A deschide în anul 2023 o firmă în străinătate nu constituie infracțiune. A nu plăti statului român taxele aferente profitului poate constitui o infracțiune. Banii personali îi poți transfera oriunde în lume în anul 2023, dacă achiți statului român taxele aferente, sigur că da.
Domnul Donca este acuzat că a evazionat statul român şi în virturea unui contract fictiv ar fi transferat o sumă de bani în străinătate pentru prestarea de servicii de marketing de către o altă companie din străinătate, iar pe de altă parte este acuzat de manipularea pieței, tocmai în virtutea faptului că fiind o persoană cu charismă, și citez: o persoană cu charismă a prestat servicii de marketing și de popularizare și a indus astfel în eroare piața și presupușii investitori.”, a declarat avocatul lui Călin Donca, potrivit antena3.ro.