Cristina Șișcanu (39 de ani) trece prin momente dificile, după ce tatăl ei s-a stins din viață. Vineri, 8 martie, partenera de viață a lui Mădălin Ionescu (52 de ani) le-a mărturisit prietenilor virtuali că părintele ei a murit. La scurt timp după moartea lui, pe contul vedetei a apărut o postare care a uimit. Vezi mai jos despre ce este vorba.
În cursul zilei de vineri, 8 martie 2024, Cristina Șișcanu a făcut o postare dureroasă, pe de o parte, dar și emoționantă, pe de altă parte. Partenera de viață a lui Mădălin Ionescu le-a mărturisit prietenilor virtuali că tatăl ei s-a stins din viață. Pierderea suferită este uriașă pentru jurnalistă, iar acum se pregătește să își conducă părintele pe ultimul drum. Alături de ea se află familia, la fiecare pas.
La scurt timp după moartea tatălui ei, o postare a apărut pe pagina de social media a partenerei jurnalistului Mădălin Ionescu. În postarea respectivă se află un mesaj și un videoclip. Filmulețul este mai vechi, din 2022, de la ziua de naștere a Cristinei Șișcanu. Postarea a fost făcută de colegi, transmițând un mesaj emoționant. În videoclipul respectiv, jurnalista apare zâmbind, râzând și bucurându-se de ziua de naștere pe care și-a serbat-o la momentul acela. Mai mulți prieteni virtuali i-au transmis mesaje de condoleanțe.
„Suntem colegii Cristinei care se ocupă de conturile ei de pe rețelele de socializare. Până revine va lăsăm imagini de la evenimentele fericite din viața familiei. Petrecerea zilei de naștere a Cristinei din 2022.
P.S: Cristina are nevoie de susținerea voastră ❤️”, este mesajul notat de colegii Cristinei Șișcanu.
Pe rețelele de socializare, Cristina Șișcanu le-a mărturisit, recent, urmăritorilor săi că trece printr-o perioadă grea și stresată. De-a lungul timpului, partenera de viață a lui Mădălin Ionescu a ținut legătura cu prietenii virtuali, transmițând nu doar mesaje pozitive, ci și lecții de viață sau a expus situații și experiențe pe care le-a trăit.
„Dacă voi credeți că viață mea este de divă și de răsfăț continuu, vă înșelați. Doamnele care mai spun: «Vai, ce mare lucru», ce pot să spun… Vă spuneam săptămâna trecută cred că simt niște amețeli, că nu mă simt bine, probabil iarăși sunt în prag de burnout. Acum merg repede spre televiziune. Am plâns, da. Am plâns ca să mă descarc de surmenaj, de oboseală. Dar am băut apă, o să iau un magneziu imediat ce ajung, pentru că am o emisiune cu un invitat care are o poveste destul de grea, greu de dus.
Trebuie să îmi reglez partea cu somnul neapărat, să dorm mai mult și mai bine, pentru că de aici starea mea generală nu e bună și atunci având foarte multe lucruri de făcut tot timpul sunt cu inima-n gât și nu reușesc să mă țin de timp, să mi le pun pe toate pe ore. Apoi intru în panică pentru că nu reușesc și că îmi stric tot ce am plănuit, mai ales când am înregistrări nu pot să întârzii, nu am cum.
Sunt multe, și copiii și ei cu ale lor, stările lor emoționale. Chestii mărunte care mănâncă timp și te epuizează. V-am mai spus și de Filip că este supărat, ieri Mădălin s-a dus cu el la doctor și nu a fost cooperant, astăzi era supărat. Ca femeie așa, ca mamă, câteodată te simți depășită, dar mergem înainte”, mărturisea Cristina Șișcanu.
Sursă foto: capturi video