Românii au avut parte de o surpriză neașteptată chiar în prima zi din 2025. Cerul țării a fost luminat de o auroră boreală spectaculoasă, un fenomen rar întâlnit la latitudinile noastre. Nuanțele vibrante de roșu, violet și roz au transformat noaptea într-un adevărat spectacol de culoare, uimind pe toți cei care au avut șansa să-l admire.
Aurora boreală, cunoscută și sub denumirea de „lumini nordice”, este în mod normal vizibilă în apropierea Cercului Polar. Totuși, începutul de an a adus un cadou neașteptat pentru români, fenomenul fiind observat în mai multe regiuni ale țării, inclusiv în Maramureș, Cluj, Sălaj, Suceava, Argeș și Dâmbovița. Chiar și cei din zonele de centru și sud au avut parte de un spectacol vizual unic.
(CITEȘTE ȘI: ZODIA PROTEJATĂ DE DIVINITATE ÎN 2025, DEZVĂLUITĂ DE NETI SANDU! E CEL MAI AVANTAJAT NATIV DIN HOROSCOP)
Așa cum spuneam, prima seară din 2025 a adus un spectacol magnific pe cerul României. Aurora boreală s-a văzut și la noi în țară, iar spectacolul de lumi i-a uimit pe români, care au imortalizat imediat momentul.
Pe rețelele sociale, utilizatorii au împărtășit imagini impresionante, surprinse deasupra munților sau în zonele mai izolate, unde cerul întunecat a evidențiat perfect luminile impresionante.
Acest fenomen spectaculos apare datorită interacțiunii dintre particulele încărcate trimise de Soare și gazele din atmosfera Pământului, precum azotul și oxigenul. Culorile variate, de la verde la roz și violet, depind de compoziția gazelor și de altitudinea la care are loc interacțiunea. De această dată, românii s-au bucurat de nuanțe intense de roșu și violet, rar vizibile în alte condiții.
Specialiștii avertizează că fenomenul s-ar putea repeta în 2025, datorită intensificării activității solare. Silviu Gurlui, profesor la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, a explicat fenomenul.
„Anul 2025 va fi un an cu activitate solară maximă și ne așteptăm ca asemenea fenomene luminoase în atmosferă să fie din ce în ce mai multe. Vor fi multe explozii solare și acestea duc mai departe la fluxul de particule mult mai intense”, a spus Silviu Gurlui, potrivit stirileprotv.ro.
Aurora boreală din prima noapte a anului a fost nu doar un eveniment științific, ci și o experiență emoționantă pentru toți cei care au avut ocazia să o admire.