Seara trecută orașul Milano a fost devastat de o furtună puternică. Luni, 24 iulie 2023, s-au înregistrat rafale de peste 100 km/h, grindină și inundații, iar cetățenii au resimțit din plin efectele devastatoare ale fenomenelor meteo extreme. Chiar în timpul nopții, soția lui Cristian Chivu a fost trezită de vântul puternic, moment în care a început să filmeze ”Apocalipsa”.
Adelina Chivu, soția antrenorului Cristian Chivu, a făcut noaptea albă. Aflată în apartamentul din Milano, fosta prezentatoare TV s-a trezit în mijlocul furtunii. Din imaginile publicate pe rețelele de socializare, se pare că efectele fenomenelor meteo s-au resimțit destul de grav.
Citește și: CE POȚI PĂȚI DACĂ FACI DUȘ ÎN TIMPUL FURTUNII. PUȚINI ROMÂNI CUNOSC PERICOLUL REAL
Rafalele de vânt au adus grindina în balconul locuinței, iar ploaia a fost la un pas să inunde locul de relaxarea al celor doi soți. Imaginile au fost filmate la ora 04:05 dimineața și se poate observa cum, în cursul nopții de luni spre marți, ruperea de nori s-a abătut asupra orașului Milano.Vântul a suflat puternic, iar furtuna a fost însoțită de fulgere puternice.
Primarul din Milano, Beppe Sala, a declarat faptul că echipele specializate au lucrat toată noaptea trecută pentru coordonarea activităților în vederea limitării pagubelor rezultate din fenomenele meteo.
Mai mulți arbori au fost doborâți pe carosabil, unii dintre copaci au căzut pe liniile electrice care alimentează transportul public, blocând traficul, unele zone din oraș au fost inundate și mai multe drumuri au fost blocate. Pentru moment nu se pot estima pagubele provocate de furtună.
„Am avut o noapte nedormită. Vântul în oraș a depășit 100 de kilometri pe oră. De la ora 4 dimineața am fost personal alături de tehnicienii municipiului la lucru pentru coordonarea activităților în vederea limitării pagubelor rezultate din furtuna care a lovit orașul nostru aseară. Situația nu este simplă, dar vă garantez că personalul lucrează non stop,” a spus acesta pe rețelele de socializare.
Citește și: GHID UTIL PENTRU FIECARE CETĂȚEAN. CE TREBUIE SĂ FACI ATUNCI CÂND TE PRINDE FURTUNA PE STRADĂ