CCR a decis: Basescu, demis doar daca la referendum vor veni 9 milioane de votanti! Vezi cate voturi sunt necesare pentru ca presedintele sa fie schimbat!
Conform deciziei CCR, presedintele Romaniei poate fi demis cu voturile a 4,5 milioane de oameni, conditia obligatorie pentru ca referendumul sa fie validat fiind aceea ca la vot sa se prezinte 50% plus 1 din cei inscrisi in liste, adica aproximativ 9 milioane de romani.
Potrivit jurnalul.ro, la alegerile locale din 10 iunie 2012, pe listele electorale permanente au fost inscrise 18.300.595 de persoane. Daca numarul va ramane neschimbat la referendumul din 29 iulie, la urne vor trebui sa iasa 9.150.298 de oameni. Pentru ca presedintele sa fie suspendat, in favoarea demiterii vor trebui sa se exprime 4.575.149 de alegatori.
La alegerile locale din 10 iunie, prezenta la vot a fost de 56,39% din numarul alegatorilor inscrisi in listele electorale la nivel national.
Decizia CCR este definitiva si general obligatorie si se comunica Presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru.