Cazul copiilor lui Adrian Marțian se complică: nu ar fi trebuit să locuiască cu niciun părinte! „Sunt traumatizați”
Noi detalii ies la iveală în cazul celor trei copii dispăruți din județul Hunedoara, al căror tată este omul de afaceri Adrian Marțian. Femeia care i-a văzut pe micuți în ultimele luni face dezvăluiri incredibile! Iată ce a spus!
Cazul dispariției celor trei copii ai lui Adrian Marțian se complică, iar noi detalii neașteptate ies la suprafață. După ce videoclipul cu micuții a fost făcut public, o femeie a oferit primele declarații despre frați.
Femeia, reprezentant DGASPC Hunedoara, a vorbit despre cazul dispariției copiilor lui Adrian Marțian și a povestit că cei mici au locuit în județul Mureș, după care s-au mutat în municipul Deva. Mai mult, femeia a spus că frații au fost traumatizați de către părinții lor.
„Pot să vă spun că minorii sunt traumatizați, au participat la toate conflictele între acești doi părinți, din păcate au nevoie de consiliere și consilierea nu se poate realiza într-o casă particulară. Am încercat să îi convingem pe copii și să le spunem că astăzi tatăl nu se poate ocupa de creșterea lor pentru că are ordin de protecție, mama nu a putut să intre să își preia copiii pentru că refuză categoric.”, a spus femeia la România Tv.
De asemenea, femeia a spus că declarațiile copiilor care circulă pe rețelele de socializare sunt repetate permanent de către ei.
„Ceea ce vedeți dumneavoastră prin declarațiile copiilor care circulă pe rețelele de socializare, acele propoziții le repetă permanent, este clar că acești copii au nevoie de consiliere, drept pentru care am solicitat conform legii 272 ordonanță președințială ținând cont că la momentul acesta copiii se aflau fără o reprezentare legală, iar mediul unde locuiau nu era un mediu care să le asigure protecție, îngrijire, dezvoltare și consiliere.”, a mai declarat reprezentantul DGASPC.
Adrian Marțian, contactat de răpitori
Adrian Marțian a declarat pentru Antena 3 CNN că cei trei copii, două fete și un băiat, ar fi fost răpiți. El a afirmat că a primit un videoclip de la presupuşii răpitori, în care copiii apar filmați în data de 15 octombrie. În imagini, una dintre fete susținea că au fost luați sub pretextul că vor fi duși la tatăl lor, dar, în final, au ajuns într-un alt loc. Totuși, ea a precizat că sunt bine îngrijiți și nu au fost răniți.
CITEȘTE MAI MULT AICI: Adrian Marţian, declarații despre copiii săi care au fost luați de lângă el: ”Atâta știu, o să fiu contactat”