Cazul Caracal. Gheorghe Dincă, dezvăluire cutremurătoare: ”Aveam animale în curte și le hrăneam cu carne și oase!”
Gheorghe Dincă, monstrul de la Caracal care a răpit după adolescente la distanță de trei luni una de alta, Luiza Melencu (18 ani) și Alexandra Măceșanu (15 ani), este audiat zilnic de anchetatori. El a recumoscut că le-a ucis pe cele două fete, dar declarațiile lui se bat cap în cap de la o zi la alta.
La una dintre audieri, care a durat ore bune, Dincă a făcut o dezvăluire cutremurătoare. Acesta a spus că păstra oasele victimelor sale în curte pentru a hrăni cu ele animalele. „Aveam animale în curte și le hrăneam cu carne și oase”, a fost explicația lui Dincă.
Cazul Caracal. Reperat în Italia de un jurnalist
Un jurnalist italian aruncă în aer cazul Caracal! Un reportaj senzațional a fost filmat la marginea oraşului italian Bari. Cu mai mult timp în urmă, o celebră jurnalistă din Italia urmărea un subiect ”fierbinte”, traficul de minori, iar în filmările realizate atunci apare… Gheorghe Dincă.
CITEȘTE ȘI: UN JURNALIST ITALIAN ARUNCĂ ÎN AER CAZUL CARACAL! FILMAREA CARE DOVEDEȘTE CINE ESTE, DE FAPT, GHEORGHE DINCĂ
”Monstrul din Caracal” a susținut în fața anchetatorilor că nu a făcut niciodată trafic de persoane – deși s-a spus, nu de puține ori, că tocmai cu asta se ”ocupa” atunci când se afla în Italia. Investigatorul Rok Xavi a declarat că în zona vizată de polițiști erau trei rulote parcate. Într-una dintre acele rulote s-ar fi aflat, declară investigatorul, chiar Gheorghe Dincă, împreună cu o doamnă neidentificată.
Zona percheziționată, la vremea respectivă, de poliția italiană era și este una obscură, un adevărat… rai al proxeneților și al traficanților de minori.
CITEȘTE ȘI: GHEORGHE DINCĂ ȘI-A SCHIMBAT COMPLET DECLARAȚIA. CE SUSȚINE ACUM DESPRE LUIZA MELENCU
“Erau trei rulote parcate acolo, la marginea oraşului Bari. Două rulote erau goale, doar cu nişte paturi. În cealaltă era o doamnă, cu domnul Dincă”, a declarat jurnalistul Rok Xavi, pentru România TV. Acesta a confirmat – joi seara – în timpul emisiunii lui Victor Ciutacu, că persoana din imaginile filmate este chiar Gheorghe Dincă.
Cazul Caracal. Familia Măceșanu nu crede că Gheorghe Dincă a omorât-o pe Alexandra
Familia Alexandrei Măceșanu speră, în continuare, că adolescenta este în viață și, mai mult, a depus – miercuri, prin avocat – mai multe solicitări la DIICOT. Una dintre acestea vizează o expertizare a lui Gheorghe Dincă din care să reiasă dacă acesta este apt sexual. În fața sediului DIICOT, Alexandru Cumpănașu a declarat că familia crede – în urma analizării probelor – că au mai fost și alte poersoane în casa lui Dincă atunci când copila era sechestrată. Concluzia unchiului Alexandrei este o adevărată ”bombă”, acesta fiind de părere că nu Gheorghe Dincă a ucis-o pe Alexandra Măceșanu.
CITEȘTE ȘI: ALEXANDRU CUMPĂNAȘU, DECLARAȚII ULUITOARE: ”CREDEM CĂ ALTCINEVA A FOST ÎN CASĂ, NU GHEORGHE DINCĂ A VIOLAT”
„Noi nu credem că Dincă este ucigașul Alexandrei. Mai mult, credem că există șanse mari să fie în viață. Am solicitat și o expertiză la INML pentru a vedea în ce măsură Gheorghe Dincă era apt sexual. Gheorghe Dincă a declarat că el nu a violat-o. Alexandra la 112 a spus că a fost violată. Este o chestiune cât se poate de serioasă. Eu am convingerea că în acele 24 de ore, în acea casă, s-au aflat și alte persoane și că dacă s-a efectuat un viol asupra Alexandrei, nu l-a efectuat Gheorghe Dincă”, a spus Cumpănașu.
Se poate observa că rămâne deschisă pista conform căreia Gheorghe Dincă nu a fost un ”lup singuratic”, ci a avut, în jurul său, complici.