Un poliţist din Caracal, care lucra la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, a fost destituit pentru abateri disciplinare. Surse judiciare au declarat, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, că polițistul, pe nume Dan D., a fost audiat ca martor într-un dosar de cămătărie și proxenetism. Chiar și după declanșarea cercetărilor, polițistul a putut fi văzut făcând de pază la „Casa Groazei”, din Caracal.
Procurorii au ajuns pe urmele lui după ce omul legii a postat pe rețelele de socializare mai multe fotografii în care apărea alături de persoane cercetate în respectivul dosar, au precizat sursele citate. Anchetatorii ar fi ajuns la concluzia că polițistul avea o relație apropiată cu persoanele respective, dar, până la acest moment, nu s-a putut dovedi și implicarea sa în cauză. (VEZI ȘI: DESCOPERIRE HALUCINANTĂ FĂCUTĂ CU SCANNER-UL ÎN CURTEA LUI GHEORGHE DINCĂ)
„În urma parcurgerii procedurilor legale și a propunerii Consiliului de Disciplină, un agent din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Olt a fost destituit din poliție.
Motivul destituirii acestuia îl constituie săvârșirea abaterii disciplinare de «comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției», faptă prevăzută de art. 57, alin.(1), lit. «a» din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.
Această decizie a fost adoptată după finalizarea cercetării prealabile a agentului de poliție în cauză, cercetare declanșată în urma apariției a unor informații cu privire la posibila sa implicare într-un dosar penal.
Este vorba despre un dosar penal în care se efectuează cercetări, de către polițiști din cadrul S.C.C.O. Olt, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de criminalitate organizată, fiind efectuate mai multe percheziții domiciliare, inclusiv la locuința lucrătorului de poliție”, au transmis, oficial, reprezentanții Poliției. (NU RATA: DETALII INCREDIBILE DE LA AUDIEREA SOȚIEI LUI GHEORGHE DINCĂ)