Cameră secretă construită de Gheorghe Dincă într-o groapă. Ce au descoperit anchetatorii înăuntru schimbă tot
Încă o surpriză de proporții pentru cei care anchetează crimele din Caracal. Lăsând la o parte declarațiile contradictorii făcute de Gheorghe Dincă – motiv pentru care acesta va fi reaudiat, luni, de procurori -, curtea acestuia oferă alte surprize.
Este vorba despre o cameră secretă pe care criminaliștii au descoperit-o într-un atelier din casa ”Monstrului din Caracal”. Intrarea era mascată de mai multe fiare, iar în interior exista, pe jos o saltea. Peretele era ”tapetat” cu placaj.
„Casa lui Gheorghe Dincă e o casă a groazei. Modul în care a fost făcută și modul în care el avea împărțită casa arată că acolo s-au întâmplat multe orori, abuzuri. Avea mai multe ateliere în acea casă, însă într-unul dintre ele există această rampă. E o rampă de service, iar în acea groapă se coboară, iar undeva pe partea dreaptă e o cameră, nu la fel de mare ca un dormitor, o cămăruță. Să spunem în jur de 1,50 metri. Era bardicadată intrarea de mai multe fiare, lăzi, tot felul de ustensile, astfel încât să nu se poată intra în acea groapă. În acea cameră era tapetat peretele cu un placaj și pe jos avea o saltea. Un fel de saltea, pentru că era făcută din pături”, a spus jurnalista Berta Popescu, potrivit a1.ro.
Încă două adolescente au trăit clipe de coșmar
Criminaliștii au descoperit, însă, că petele de sânge din locuința lui Gheorghe Dincă nu aparțin doar Luizei Melencu. Alte trei femei au fost sechestrate în ”Casa groazei” din Caracal, numai că au reușit să scape. Cercetările sunt, încă, în fază incipientă, iar tot acest puzzle terifiant primește alte și alte piese, în fiecare zi.
Marinela Bradosu, o femeie care a reușit să scape din mâinile lui Dincă, a declarat că acesta a amenințat-o cu moartea în cazul în care ar merge la poliție pentru a reclama că a fost agresată. Și ADN-ul Marinelei a fost descoperit în urma analizării petelor de sânge descoperite în casa lui Dincă. Dar asta nu este totul. Conform anchetatorilor, încă două adolescente au trăit clipe de coșmar după ce au ajuns în casa criminalului. Acestea ar fi dat deja declarații, precizează surse din rândul celor care anchetează cazul, însă identitatea lor nu a fost dezvăluită.