Și-a dorit cu ardoare să ia carnetul de conducere, dar norocul nu a prea fost de partea lui. Un bărbat din Botoșani a dat examenul auto de 12 ori în anul 2023. Totuși, nu a reușit să treacă proba cu brio. Omul a picat de fiecare dată.
Șofatul nu este pentru toată lumea! În timp ce unii reușesc să ia carnetul auto din prima, alții nu pot să treacă probele nici după mai multe încercări. Chiar dacă acum mașinile sunt destul de accesibile, modelele mai vechi fiind la prețuri mici, unii oameni nu pot să devină șoferi.
Instructorii auto au găsit metode diferite pentru a-și învăța elevii să conducă, precum folosirea vehiculelor cu o cutie automată. Astfel, cei care doresc să învețe tainele șofatului nu se mai „luptă” cu vitezele. Însă, uneori nici aceste abordări nu sunt suficiente.
În 2023, un bărbat din Botoșani s-a prezentat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) de 12 ori. Practic, omul a susținut examenul în fiecare lună a anului. Totuși, nu a reușit să treacă nici ultima dată.
„Am avut un candidat anul trecut, care la proba de traseu a dat examen de opt ori. Iar cumulat, probă de traseu cu probă practică, avem un candidat care a susținut examenul de 12 ori, fără să fie promovat”, a declarat comisarul șef Sorin Stoleru, Serviciului Permise, potrivit Botoșăneanul.
Actele depuse în anul 2023 au expirat. Așadar, dacă dorește în continuare să devină șofer, botoșăneanul trebuie să refacă dosarul și să o ia de la capăt. Cazul nu este străin autorităților. Un candidat a picat examenul auto de 16 ori și nu s-a dat bătut. A continuat să spere până s-a văzut cu permisul mult visat.
În fiecare an, Serviciul de Permise primește numărul permiselor auto care au fost anulate de la Biroul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ). Sute de persoane din Botoșani au rămas fără carnet.
„Ne-au fost comunicate de către Serviciul Rutier instituției noastre un număr de 285 de permise anulate. Iar motivele sunt divesificate, în general fiind ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni, motive medicale sau deces”, a explicat comisarul șef Sorin Stoleru, Serviciului Permise.
În ceea ce privește numărul de permise dobândite, 2.498 de femei și 3.897 de bărbați au promovat examenul auto, în 2023.