Caz tulburător la „Românii au talent” – o menajeră a făcut foamea ca să-şi ia pantofi de step! Vezi ce vedetă i-a oferit ajutorul!
Chiar dacă este o femeie simplă, Camelia a învăţat să danseze step după filmuleţele pe care le-a văzut pe internet.
„Îmi văd de treaba mea şi dansez. Am făcut foamea o săptămână ca să-mi cumpăr papuci de step”, a mărturisit concurenta.
Când a apărut pe scena competiţiei, Camelia nu a făcut un dans spectaculos, dar cu toate astea, a reuşit să-i impresioneze pe juraţi.
„Aş vrea să te felicit pentru tot ce-ai făcut pentru dans”, a spus Mihai Petre.
Andra i-a spus din suflet „da”, iar Andi Moisescu a zis: „N-a fost cel mai spectaculos dans, dar aşa ar trebui să gândească toată lumea. Sunt emoţional”.
După acest număr emoţionant, multă lume nu a rămas indiferentă, inclusiv Laurenţiu de la Body and Soul.
„Cine SE UITA LA ROMANII AU TALENT,CINE-MI ZICE DE UNDE ERA FEMEIA CU STEPUL? Eu vreau sa-i ofer sala sa danseze gratis, din Bucuresti”, a notat cantaretul pe o retea de socializare.