Caz tulburător în Timiș. Un copil de 13 ani a înjunghiat de mai multe ori un tânăr
Un scenariu șocant s-a derulat în județul Timiș, acolo unde un tânăr de 25 de ani a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat în abdomen, de mai multe ori, de un copil de 13 ani.
Se pare că tânărul de 25 de ani a fost victima unui grup care l-a atacat. Sâmbătă seara, în jurul orei 20:00 un conflict între mai multe persoane a luat naștere pe strada Tomnatic. În mijlocul dispute s-a aflat tânărul de 25 de ani care a fost agresat de trei persoane, printre acestea numărându-se și copilul de 13 ani. (CITEȘTE ȘI: INCIDENT ȘOCANT ÎN MARAMUREȘ. UN BĂRBAT ȘI-A ÎNJUNGHIAT FRATELE PENTRU UN LOC DE PARCARE)
Tânărul de 25 de ani a fost lovit în zona capului cu un obiect contondent de către doi bărbați de 42 și de 17 ani, iar un copil de 13 ani l-a înjunghiat de mai multe ori în torace. Cei care au pornit atacul au fost bărbatul de de 42 de ani și tânărul de 17, care au început să îl lovească pe cel de 25 de ani cu parul. În același timp copilul de 13 ani l-a înjunghiat cu un cuțit.
Agresorii au fost reținuți
În urma teribilului incident, victima a fost preluată de un echipaj medical și a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.
În acest caz au fost sesizate autoritățile, iar agresorii au fost duși la sediul poliției pentru audieri. (VEZI ȘI: ÎNTÂLNIREA FATALĂ! UN BĂRBAT DIN TIMIȘOARA, ÎNJUNGHIAT ÎN LOCUINȚA LUI DE O FEMEIE)
„Aseară în jurul orei 20:00, a avut loc un conflict pe o stradă din localitatea Tomnatic între mai multe persoane. În urma conflictului un tânăr de 25 de ani a fost lovit în zona capului cu un obiect contondent de către doi bărbați de 42 și de 17 ani, iar un minor de 13 ani i-a provocat plăgi prin înjunghiere în zona toracelui cu un obiect ascuțit-tăietor.
În urma incidentului, tânărul de 25 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar polițiștii din Sânnicolau Mare au întocmit un dosar penal, cei doi bărbați de 17 și 42 de ani fiind reținuți pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.