Caz tulburător în Rovinari. O femeie însărcinată a stat cu fătul mort, în pântece, timp de mai multe zile. Ce i-au zis medicii

Publicat: 27/06/2022 | 14:55
Mașină de medicină legală

Caz tulburător în Rovinari, județul Gorj. O femeie, însărcinată în șase luni, a stat cu fătul mort, în pântece, timp de mai multe zile. Ce i-au spus medicii în momentul în care a ajuns la spital?

România are parte de un nou caz șocant. O femeie din Rovinari, județul Gorj, însărcinată în șase luni, a stat cu fătul mort, în pântece, de peste zece zile. În cursul zilei de vineri, femeia s-a prezentat la spital, după ce a constatat că bebelușlul ei nu ar mai avea puls. Doctorul care i-a supravegheat sarcina a trimis-o, la momentul respectiv, acasă, spunându-i să revină în cursul zilei de luni, 27 iunie.

Chiar dacă decesul fătului a fost confirmat încă din ziua de vineri, medicul femeii din Craiova a trimis-o la domiciliu. Abia în cursul acestei zile, femeia din Rovinari a putut să intre în operație. În acest sens, aceasta a spus că va depune o plângere la Parchet și că va cere să se facă o anchetă.

Vezi și O FEMEIE ÎNSĂRCINATĂ CU GEMENI, DATĂ AFARĂ DINTR-UN RESTAURANT DUPĂ CE CHELNERIŢA I-A VĂZUT BURTA! FEMEIA A CREZUT INIŢIAL CĂ I SE FACE O FARSĂ

Drama este extrem de mare pentru femeia din Rovinari. Aceasta încerca de 13 ani să rămână însărcinată, iar minunea s-a produs. A fost bucurie mare când a aflat că va deveni mămică de băiat. Însă, fericirea ei a fost umbrită brusc de anunțul decesului fătului ei. Aceasta a mers la un control la ginecologie în data de 17 iunie, iar, de atunci, aceasta i-a spus medicului că nu i-ar mai simți pulsul.

”Doctorita a liniștit-o pe soția mea spunându-i că fătul este mai leneș și recomandându-i să îl mai miște de burtă. Chiar a mișcat-o și doctorița cu un aparat. I-a recomandat apoi să își facă trombofilia, cu mențiunea că la venirea rezultatelor, în 10-11 zile, soția să revină la cabinet pentru a vedea această analiză. Inima copilului încă bătea, deoarece i-a făcut soției ecograf”, a spus soțul ei.

Citește și SURPRIZĂ INCREDIBILĂ PENTRU O FEMEIE DIN CONSTANȚA! A NĂSCUT ÎN AMBULANȚA SMURD ȘI CÂND A AJUNS LA SPITAL, A ADUS PE LUME AL DOILEA COPIL! NU ȘTIA CĂ ESTE ÎNSĂRCINATĂ CU GEMENI

Soțul femeii: ”Eu cred că dacă o interna acea doctoriță pe data de 17 iunie, mai mult că sigur copilul nostru putea fi salvat”

Soțul femeii care a pierdut sarcina a continuat seria dezvăluirilor.

”Doctorița, mi-a povestit soția, s-a uitat pe analiză și a menționat că nu este de speriat rezultatul. I-a spus soției că îi va prescrie aspirină.. I-a făcut apoi soției control ginecologic manual și i-a spus brusc faptul că fătul este mort. Soția, șocată, i-a spus doctoriței că vrea să mă sune, eu fiind afară, să îmi spună cele întâmplate. Nu a lăsat-o să mă sune, a liniștit-o spunându-i să nu se panicheze, deoarece luni, 27 iunie, o va interna ea la spital pentru operație. A scos-o pe soție apoi afară din cabinet, ultima consultație nu am mai plătit-o, iar asistenta a însoțit-o afară pe nevasta mea. Doctorița nu a avut curajul să dea ochii cu mine. Ne-am întors terminați la Gorj și ajunși acasă am fost sfătuiți de familie să revenim de urgență la Craiova de teama septicemiei. De atunci așteptam ca fătul mort să fie scos, iar soția mea să treacă cu bine, și fizic și psihic, peste această tragedie. Eu cred că dacă o interna acea doctoriță pe data de 17 iunie, mai mult că sigur copilul nostru putea fi salvat”, a mai declarat bărbatul, arată gorjeanul.ro.