Autoritățile din Prahova au descoperit un caz tragic. Se pare că un bărbat de 59 de ani a fost găsit spânzurat, joi, de balustrada unui pod de cale ferată. În acest caz poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Tragedia a fost semnalată, astăzi, în jurul prânzului, când a fost făcută o sesizare cu privire la faptul că pe podul de cale ferată dintre staţiile CF Blejoi şi Scăieni se află un bărbat spânzurat de balustradă, potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova (CITEȘTE ȘI: TRAGEDIE ÎN OLANDA! MAI MULȚI MUNCITORI ROMÂNI ȘI-AU PIERDUT VIAȚA. MICROBUZUL ÎN CARE SE AFLAU A FOST IMPLICAT ÎNTR-UN ACCIDENT RUTIER)
Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind găsită la kilometrul feroviar 11+400 m. Din păcate, cadrele medicale prezente au declarat decesul persoanei, care a fost identificată ca fiind un bărbat de 59 ani, din localitatea Boldești – Scăieni, județ Prahova. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, de către polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova, sub îndrumarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești. (VEZI ȘI: ANUNȚUL FĂCUT DE KLAUS IOHANNIS! CE AVEM VOIE SĂ FACEM DE LA 1 IUNIE. SE DESCHID PLAJELE ȘI NU MAI ESTE NEVOIE DE DECLARAȚIE PENTRU A IEȘI DIN LOCALITATE)
Autoritățile urmează să contacteze familia bărbatului și se fac cercetări pentru a se stabili dacă bărbatul de 59 de ani s-a pus singur în această situație, sinucigându-se sau dacă este vorba despre ceva mai mult.