Un bărbat infectat cu Covid 19, în vârstă de 68 de ani, s-a spânzurat într-un salon al Spitalului Județean din Galați. În ciuda manevrelor de resuscitare, acesta a decedat.
Bărbatul a fost găsit de medicul de gardă care a făcut manevre de resuscitare și a anunțat Poliția. Incidentul s-a produs joi în spațiile destinate bolnavilor de Covid 19. Bărbatul de 68 de ani a fost găsit spânzurat în salon, iar cadrele medicale care au făcut manevre de resuscitare nu au mai putut să-l salveze. Polițiștii fac cercetări într-un dosar penal de ucidere din culpă. (CITEȘTE ȘI: UN ASISTENT MEDICAL S-A SINUCIS DUPĂ CE A FOST DEPISTAT POZITIV CU COVID-19)
„Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost la ora 6.10, a venit de la secția ATI. Medicul de gardă de la Secția reanimare a Spitalului Județean a anunțat că un bărbat de 68 de ani, pacient al secției, a fost găsit spânzurat. S-au făcut manevre de resuscitare, dar fără succes. Polițiștii au mers la fața locului, s-au făcut primele verificări și s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă”, a explicat, la solicitarea Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, Gabriela Costin.
Cercetările polițiștilor și procurorilor vor continua, s-a deschis un dosar penal de ucidere din culpă. (VEZI ȘI: UN AMBULANȚIER DE PE SALVARE DIN TELEORMAN S-A SINUCIS ÎN SPITAL! ÎȘI INFECTASE FAMILIA CU NOUL CORONAVIRUS)