Caz tragic în Craiova! O elevă s-a sinucis. Trei ani s-a luptat cu o depresie cruntă

Publicat: 10/06/2020 | 18:49

Un caz tragic a avut loc în Craiova. O tânără de numai 18 ani a fost găsită, astăzi, spânzurată în apartamentul unde locuia împreună cu mama sa. Din primele informații se pare că fata se lupta de ceva timp cu o depresie cruntă, care a reușit, din păcate, să o învingă până la urmă.

Trupul neînsuflețit al tinerei a fost găsit chiar de mama acesteia, care a trecut prin clipe îngrozitoare. Femeia a plecat la serviciu și și-a lăsat fata acasă, fără să prevadă tragedia ce avea să aibă loc. Când s-a întors acasă, mama tinerei a observat că nu poate să intre în locuință, pentru că ușa era închisă pe interior. Ulterior s-a pătruns în apartament constatându-se că fata de 18 ani era spânzurată de una dintre uşile apartamentului. (CITEȘTE ȘI: MESAJ TRANȘANT AL UNEI ASISTENTE MEDICALE DIN CRAIOVA ÎN VREMEA CORONAVIRUSULUI: ”N-AM ABANDONAT, NE-AM ȘTERS LACRIMILE ȘI NE-AM ÎNTORS LA DATORIE!”)

Mama tinerei a sunat imediat la numărul de urgență 112, iar poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Craiova s-au deplasat la faţa locului şi au constat că cele sesizate în urma apelului telefonic se confirmă. În acest caz a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul, fiind totodată dispusă efectuarea unei expertize medico-legale. (VEZI ȘI: CUM ARATĂ MÂNCAREA OFERITĂ PACIENȚILOR LA SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA! ”PRODUSELE VIN RECI ȘI…” REPREZENTANȚII FIRMEI DE CATERING REACȚIONEAZĂ: „EXISTĂ UN CONTRACT ÎN CARE…”)

Potrivit unor surse judiciare, tânăra, elevă în clasa a XII-a, în ultimii trei ani suferise de depresie și se pare că a renunțat să mai lupte. Fata nu a lăsat niciun bilet de adio sau un alt tip de mesaj. Familia tinerei se află în șoc și nu credeau că se va ajunge aici.