Caz șocant! O femeie a vrut să incendieze casa unui bărbat care a dezamăgit-o în dragoste, dar a dat foc unei alte locuințe

Publicat: 30/01/2023 | 11:53

O femeie de 57 de ani, din Anglia, s-a întâlnit de câteva ori cu un bărbat, însă lucrurile între cei doi nu au decurs așa cum ea se aștepta. Din acest motiv, Janie Ann Peckitt a decis să se răzbune. Gestul său extrem i-a adus o condamnare la închisoare.

Dezamăgită în dragoste, femeia nu a stat prea mult pe gânduri, iar într-o bună zi a plecat spre locuința bărbatului. Ajunsă la casa în care credea că locuiește fostul său partener, Janie a înmuiat o cârpă în combustibil, a aprins pânza respectivă, apoi a introdus-o în casă prin cutia de scrisori aflată pe ușă, informează Daily Star.

Casa a luat foc, însă Janie Ann Peckitt a avut parte de o surpriză de proporții. Locuința nu îi aparținea bărbatului pe care ea dorea să se răzbune, ci unui pensionar invalid, care se deplasa cu ajutorul unui cărucior electric.

CITEȘTE ȘI: RĂZBUNARE CA-N FILME! CE A PUTUT SĂ FACĂ UN SUCEVEAN, DUPĂ CE A FOST REFUZAT LA ANGAJARE

Janie Ann Peckitt, condamnată la 6 ani de închisoare

Răzbunarea femeii a provocat pagube de mii de lire sterline, dar, din fericire, pensionarul a reușit să scape fără să fie rănit din casă.

La fața locului au ajuns echipaje de salvare, dar și polițiștii care au arestat-o pe femeie. În fața oamenilor legii, Janie și-a recunoscut fapta. Femeia a fost condamnată la 6 ani de închisoare.

Procurorul David Hall a dezvăluit că aceasta se confruntă cu probleme grave de sănătate: „De 25 de ani are probleme de sănătate mintală. A simțit că bărbatul a dezamăgit-o”.