Pelerinajul Sfintei Parascheva, la Iași, este în plină desfășurare. Peste 30.000 de oameni s-au închinat la sfintele moaște până acum. Măsurile impuse de situația tot mai gravă a pandemiei sunt respectate, în special, datorită voluntarilor care oferă tuturor măști sanitare și au grijă să organizeze mulțimea. Așa cum există și excepții, micile incidente nu au lipsit. Este și cazul unei femeie care a fost filmată în timp ce ștergea un mănunchi de măști de protecție de racla moaștelor Sfintei Parascheva.
Iașul este în aceste zile cel mai important centru de pelerinaj din țară. Numărul persoanelor care aduc obiecte la raclă pentru a le sfinți nu este de neglijat nici în acest an. Sunt cunoscute cazurile în care credincioșii vin cu tot felul de obiecte ciudate, însă de data asta o femeie a reușit să uimească pe cei prezenți în timp ce ștergea un mănunchi de măști de protecție de racla moaștelor Sfintei Parscheva. Pe cât de bizară este întâmplarea, pe atât de bizară a fost și explicația doamnei:
”Am simțit așa o chemare. De cinci sau șase ani, în fiecare an vin aici. Sunt cetățean italian, dar nu pot fără ajutorul dânsei. Sunt măritată cu un italian. Anul ăsta soțul meu a fost foarte bolnav. Duc măștile acasă pentru ei.” a povestit femeia pentru TVR.
Mia Danci este din Bistrița, dar locuiește în Italia, Verona și vine în fiecare an la racla sfintelor moaște.
În Iași, incidența cazurilor de Covid a ajuns la 9,65 la mia de locuitori. Pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva se încheie, vineri, pe 15 octombrie. Dacă în anii trecuți străzile din preajma Mitropoliei erau pline cu pelerini veniți la sfintele moaște acum rândurile au dispărut, iar timpul de așteptare până la racla Sfintei Parascheva este de aproximativ 20 de minute.
(VEZI ȘI:CE SPUNE ELENA MERIȘOREANU DESPRE PELERINAJUL DE SFÂNTA PARASCHEVA: ”EU SUNT REVOLTATĂ”)
“Lumea e liniștită, e frumos afară. În weekend a fost un fost manager de la Boli Infecțioase, care a spus public că pelerinajul e bine organizat în condiții de siguranță sanitară.
Sunt unii pelerini care, într-adevăr, îşi dau masca jos şi sărută moaştele. Este un act de credinţă şi nu putem interveni în relaţia omului cu Dumnezeu şi cu sfinţii lui. Oamenii pot aduce o iconiţă, o floare, o haină cu care să atingă racla, dar nu bani sau alte obiecte. Noi nu îi sfătuim în nici un fel.Îi lăsăm să-şi manifeste credinţa neîngrădit.”, a declarat Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei.
Sursa foto : Facebook.ro