Caz socant la Bacau! O tanara gravida, gasita moarta in autobuz
O tânără de 26 de ani, gravidă în luna a şasea, a fost găsită moartă, luni, într-un autobuz, în momentul în care mijlocul de transport a ajuns în Autogara Bacău.
Femeia în vârstă de 26 de ani s-a urcat în autobuz în localitatea Horgeşti, situată la aproximativ 20 de kilometri de Bacău, pentru a ajunge cel mai probabil în oraş, însă, în drum spre destinaţie, a murit, fără ca vreo persoană din autobuz să sesizeze acest lucru, potrivit Mediafax.
Cand autobuzul a ajuns în Autogara Bacău, şoferul mijlocului de transport în comun a observat că tânăra nu se ridică de pe scaun.
El a crezut că femeia doarmesi a mers sa o trezeasca, dar si-a dat seama ca aceasta este moarta si a alertat autoritatile.
Tânăra nu era însoţită, trupul acesteia fiind preluat de Serviciul de Medicină Legală Bacău pentru efectuarea autopsiei.
(D.A.)