Caz șocant în Vaslui! Un bărbat și-a violat cele patru fiice! Nu singur, ci alături de cumnatul său

Publicat: 27/05/2019 | 08:47

Dorel Buhăescu, în vârstă de 51 de ani, este acuzat că și-a violat fiicele, trei dintre cele patru copile fiind minore. Bărbatul nu a fost singur, ci însotit de concubinul uneia dintre fete, un fost pușcăriaș condamnat pentru că și-a violat mama.

Cei doi au fost prinși în fapt chiar de unul dintre băieții lui Dorel Buhăescu, în vârstă de 18 ani, care s-a dus direct la Poliție și a povestit tot. Oamenii legii i-au reținut imediat pe cei doi violatori, iar sâmbătă i-au adus în fața judecătorilor, scrie vremeanoua.ro.

Violatorii au fost reținuți pentru 30 de zile. Sătenii din Ferești sunt însă revoltați pentru că, spun ei, cei doi au batjocorit minorele ani de zile, iar autoritățile locale n-ar fi fost chiar străine de aceste abuzuri. “Nici nu mai știu de câte ori au fost vecinii lor la primărie să spunã prin ce chin trec fetele alea. Toți știau ce se întâmplă în familia aia, însă nimeni n-a fãcut nimic. Ani de zile au fost batjocorite și fetele, și mama lor. Avem Serviciu de Asistentă Socială la primărie, avem polițist la comună, dar nimeni n-a luat nicio măsură. Mai venea, din când în când, cineva de la primărie și mai vorbea cu el (n.r. cu Dorel Buhăescu), dar pleca așa cum venea,” a declarat un sătean din Ferești.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult