Caz șocant în Vaslui! Hoți cu mască și combinezoane la o stână. Tocmai ce ieșiseră din izolare

De: A. D.
Publicat: 14/04/2020 | 16:39

În timp de epidemie hoții s-au adaptat la noile reguli. Un caz șocant a avut loc în Vaslui, unde câțiva indivizi au mers la furat costumați în combinezoane și cu măști de protecție, chiar mai mult aceștia numai ce ieșiseră din izolare.

Hoții au acționat în noaptea de duminică, la o stână din comuna Deleni din Vaslui. Imediat dup ce au ieșit din izolare au mers la stână, de unde au furat mai multe oi, potrivit publicației Vremea Nouă. (CITEȘTE ȘI: ATAC SÂNGEROS LA GIURGIU! UN AVOCAT, NEMULȚUMIT DE CALITATEA PIZZEI COMANDATE, A SĂRIT CU CUȚITUL LA LIVRATOR)

 „Niște băieți îmbrăcați cum vedem zilele astea la televizor, cu combinezoane, au intrat duminică la o stână de unde au furat mai mulți miei. Noroc că polițiștii care au venit au studiat camerele de supraveghere și imediat i-au prins pe făptași. Hoții sunt niște tineri de la noi din comună, care s-au întors de curând din străinătate. Au stat în izolare 14 zile și, cum au ieșit, s-au dus direct la stână. Nu se explică gestul lor, mai ales că în această perioadă infracțiunile se pedepsesc în regim agravant”, a declarat primarul din localitate, Doru Eșanu.

Deși comuna a fost ferită până acum de coronavirus și nu s-a înregistrat nici un caz, nu la fel s-a întâmplat și cu jafurile, care par că s-au înmulțit. (VEZI ȘI: KLAUS IOHANNIS, DECIZIE DE ULTIMA ORĂ! CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ŞCOLILE DIN TOATĂ ŢARA, PE PERIOADA STĂRII DE URGENŢĂ)

„În comuna Deleni nu sunt probleme cu coronavirusul. Am avut un singur caz suspect, acum o săptămână. Un bărbat care avea dureri de cap, greață, febră. A fost transportat la spital, unde i s-a făcut testul, rezultatul fiind negativ. Din fericire, a fost vorba doar despre o gripă mai avansată. Noi nu avem probleme cu COVID-ul cât avem cu furturile”, a mai spus edilul.