Fata de 16 ani, din Târgu Mureș, județul Mureș, care a dispărut de acasă de două zile, a fost găsită, miercuri, de polițiști, în alt județ.
Potrivit IPJ Mureș, adolescenta a plecat de bunăvoie de acasă, însoţită de o femeie căreia i-a cerut ajutor pentru rezolvarea unor neînţelegeri din familie.
„Tânăra nu a fost victima vreunei infracțiuni, iar în acest moment se află în grija autorităților statului”, a declarat Emanuela Rugină, purtător de cuvânt al IPJ Mureș.
Adolescenta în vârstă de 16 ani, din Târgu Mureș, a dispărut de acasă, luni, mama ei declarând că fata a ieșit dimineața în curte și nu s-a mai întors în casă.
Polițiștii au început căutările după ce mama fetei a anunțat, că în cursul zilei de luni, în jurul orei 6.00, fiica sa, în vârstă de 16 ani, a ieşit din casă pentru a merge în curte, după care nu a mai revenit în interiorul locuinţei.